Reportaj – Cu Ford C-Max pe specialele din Transilvania Rally 2015

În perioada 16 -18 iulie, la Cluj, a avut loc etapa cu numărul cinci a Campionatului Național de Raliuri Dunlop 2015. Echipa Auto Bild a fost și ea prezentă și a relatat de la fața locului. Pentru a ajunge în frumosul Cluj-Napoca am avut de străbătut 450 de kilometri prin minunata patrie și pe ale sale drumuri speciale, capabile să îți ofere experiențe noi la fiecare minut.

Deși știam că drumul va fi unul lung și anevoios (Google Maps estima 6 ore de mers), ne-am înarmat cu multă răbdare, dar și cu un companion pe măsură: noul Ford C-Max, un monovolum care nu iese din normele familiștilor convinși, dar care, la nevoie, scoate din tine fostul burlac convins, printr-o ținută de drum bună axată către sportivitate.

Sub capota noului Ford C-Max, ne-a întâmpinat motorul de 2,0 litri TDCI de 150 CP și 370 Nm cuplat la o cutie PowerShift cu șase rapoarte. Pe scurt, lumea utopică a oricărui familist aflat la început de drum. Iar ca totul să fie și mai minunat, Ford C-Max a știut să se achite cu brio de cei 450 de kilometri cu doar 6 litri de motorină înghițiți pentru fiecare sută de kilometri parcursă.
Și pentru că această etapă de raliu avea să fie una specială, ne-am lăsat seduși puțin și de noul Ford Mustang, modelul Ovalului Albastru fiind cel care a deschis balul’ din Piața Unirii din Cluj-Napoca.

Shakedown cu Marco Tempestini la Transilvania Rally 2015

Încă de mic am fost pasionat de raliuri, iar visul meu era să ajung, măcar o dată, să stau pe scaunul din dreapta al unei mașini preparate pentru o astfel de competiție. La Cluj, norocul mi-a surâs, iar cel care m-a invitat să gust și mai mult din acest drog numit motorsport a fost Marco Tempestini, pilotul Napoca Rally Academy, care concurează la volanul unui Ford Fiesta R5.

Trebuie să recunosc că noaptea de dinaintea acestei experiențe a fost una foarte scurtă și m-a făcut să-mi aduc aminte de anii copilăriei. Sper că vă mai amintiți de sentimentul acela superb pe care îl aveai când știai că a doua zi pleci în excursie și încercai să-ți imaginezi tot felul de scenarii, foindu-te în tot patul, doar, doar, timpul o să trecă mai repede.

transilvania rally 2015 shakedown (9)

Ajuns în parcul service, inima a început să-mi bată din ce în ce mai tare și, cu siguranță, nu era de la doza dublă de cafeină pe care mi-o injectasem în timpul micului dejun. Eram gata să urc într-o mașină de raliu și să gust din senzațiile unice pe care aceasta ți le poate oferi. După ce am îmbrăcat cel mai mic combinezon existent (am uitat să precizez că deși am 1,8 metri, câtăresc doar 55 de kilograme) am început să mă plimb nervos prin dreptul cortului echipei în așteptarea lui Marco.

Timpul s-a scurs repede și deodată am devenit claustrofob. Da, eram în scaunul de copilot, în mașina lui Marco Tempestini, iar unul dintre mecanici îmi prindea centura. Simțeam că visul meu era pe cale să devină realitate.
Și uite așa am plecat pe shakedown. 4,5 kilometri de drum închis în care pilotul Napoca Rally Academy își făcea meseria, iar eu eram acolo lângă el și puteam să aud și să simt scâncirile mașinii, scârțâitul anvelopelor și mirosul de benzină. Era fantastic, o experiență pe care toți cei pasionați de motorsport ar trebui să o încerce. După doar 1 minut și 58,7 secunde eram la finiș. Descoperisem din nou supradozele de serotonină, dopamină și oxitocină deși în preajma mea nu se afla nicio domnișoară.

 

Transilvania Rally 2015 – Cu bune și cu rele

Ziua 1 – De la Florești la SS Polus Center

În prima zi a Transilvania Rally 2015 am ales să mergem pe speciala de la Florești, o probă de macadam care avea să ofere spectacol garantat. Ca de fiecare dată am ales un ac de păr și am așteptat, în cele 30 și ceva de grade, startul de specială. Nu am fost singuri, semn că locul ales era cunoscut de fani și de localnici, iar dealul aflat pe marginea șoselei s-a umplut rapid. Echipajele au început traseul, iar praful ridicat în aer împreună cu căldura toridă generaseră o atmosferă aproape imposibilă. Dar clujenii sunt oameni care pun pasiune și au rămas acolo până la final, chiar dacă particulele fine de praf au făcut ca hainele și părul oricărui privitor să-și schimbe culoarea într-un gri bacovian.

transilvania rally 2015 shakedown (13)

 

Pentru că spectacolul avea să se mute rapid, am părăsit colina și am dat năvală în parcarea Polus Center, locul unde avea să se desfășoare super speciala din prima zi. La o primă vedere, peste 2000 de fani au împânzit gardurile de protecție în dorința de a vedea cât mai bine ce se petrece pe circuitul impovizat din parcarea centrului comercial. Iar piloții nu au dezamăgit, dovadă stând zecile de prichindei care au părăsit zona după ce ultimul participant a trecut linia de sosire.

transilvania rally 2015 shakedown (23)

Ziua 2 – Dângău, Făget, Sălicea și SS Polus Center

Cea de-a doua zi avea să fie una plină. După o trezire dată de cântatul cocoșilor am părăsit Cluj-Napoca și ne-am îndreptat către special Dângău, cea mai lungă dintre cele pregătite pentru Transilvania Rally 2015. Ca și în prima zi, ne-am ales un loc în care să putem observa tehnica piloților și mai puțin vitezele de top ale mașinilor de raliu. Deși era foarte dimineață, localnicii nu au ratat acest eveniment și au venit cu sutele să privească spectacolul oferit.
Imediat după încheierea probei am părăsit zona și ne-am îndreptat către Făget, locul unde avea să petrecem câteva ceasuri bune în așteptarea mașinilor. Pentru ca totul să fie și mai bine, am legat speciala Făget de speciala Sălicea, ambele desfășurându-se pe același traseu, dar în sensuri diferite.

transilvania rally 2015 shakedown (7)

Pentru a putea ajunge la marea super special de la Polus Center era imposibil să plecăm pe drumul pe care am ajuns pe dealurile din zona Făget, iar organizatorii ne-a indicat un drum special care tăia zona și te aducea prin Feleac în Cluj-Napoca. Ei bine, zis și făcut. Ne-am echipat cu multă apă, dar și cu răbdare pentru că drumul în cauză avea să fie unul pe placul off-roadiștilor și mai puțin pe placul celor care au ales ca mijloc de deplasare un turism.
Mare ne-a fost norocul și liber traficul din Cluj pentru că am reușit să ajungem pe super special chiar în momentul în care piloții luau startul.

Transilvani Rally 2015 s-a încheiat cu un podium integral Napoca Rally Academy. Simone Tempestini, Bogdan Marișca și Marco Tempestini fiind ocupanții primelor trei locuri.

Foto (1) (2) – Rallyzoom

Adaugă un comentariu