Ce porecle dau românii mașinilor?

Automobilele sunt considerate de multe ori adevărați membri ai familiilor. Tocmai de aceea, multe dintre mașini primesc porecle care mai de care mai amuzante. Ești curios să le afli?

În urmă cu ceva vreme, autohut.ro a lansat un studiu adresat tuturor românilor care dețin o mașină. Una dintre întrebări se referea la poreclele pe care le dau aceștia automobilelor deținute.

“Indiferent de sursa de inspiratie, numele de alint este exprimat printr-un diminutiv in mai mult de 80% dintre cazuri: Micuța Mo, Lebăduța, Citronel, Gândăcel, Corsuța, Verzulica sau Opelaș”, se arată în cercetarea cu pricina.

Există însă și o categorie de oameni care-și alintă mașina mai mult decât își răsfață iubita: “Numele preferate sunt de tipul Iubi, Iubita, Logodnica, Iubareața, Bijuteria, Biju”.

Sunt însă și șoferi care au în posesie o mașină de ani buni. Tocmai de aceea aceștia nu se sfiesc să-și alinte automobilul cu “Bătrânica, Bubuța, Băbuța, Babu”.

Tu cum îți alinți mașina?

Articole similare