DTM 2016 – Marco Wittmann (BMW) a câștigat un nou titlu de campion. Audi încheie pe prima poziție în topul echipelor și al constructorilor

Final de DTM în acest weekend. Piloții angrenați în Campionatul German de Turisme și-au dat ultima întâlnire din acest sezon. Ostilitățile s-au desfășurat la Hockenheim, iar lupta pentru titlul de campion încă era deschisă.

Marco Wittmann, în vârstă de 26 de ani, a reușit să obțină al doilea titlu de campion după cel bifat în 2014. În prima cursă desfășurată sâmbătă, pilotul BMW s-a clasat pe locul secund și astfel reușea să crească avansul din clasamentul general pe care îl avea în fața lui Edoardo Mortara.

În ziua secundă, Wittmann a încheiat pe locul al patrulea, iar punctele obținute au fost suficiente pentru a-l bate pe Mortara. Astfel, în clasamentul general, Wittmann a terminat cu 206, pe doi s-a clasat Mortara cu 202 puncte, iar pe trei, la o distanță considerabilă (145 de puncte), Jamie Green.

În cadrul echipelor, Audi Sport Team Abt Sportsline s-a impus cu un avans de 29 de puncte în fața BMW Team RMG, în timp ce în cadrul constructorilor, Audi termină tot pe primul loc cu 700 de puncte. Pe doi a fost BMW, iar pe trei, Mercedes-Benz.

BMW M4 DTM Champion Edition – Ediție specială dedicată lui Wittmann

Pentru că s-a impus a doua oară în DTM, BMW a pregătit o ediție specială a lui M4 dedicată lui Marco Wittmann. Modelul M4 DTM Champion Edition va fi produs în 200 de exemplare și va fi disponibil pentru comenzi și în România.

bmw-m4-dtm-champion-edition-2

Spre deosebire de versiunea standard, acest M4 are un plus de 69 CP și 50 Nm. Tehnologia din motorsport pentru propulsie şi suspensie, precum şi designul specific ce îl urmează pe cel al maşinilor de curse din DTM transformă BMW M4 DTM Champion Edition într-un model cu totul și cu totul special.

Adaugă un comentariu