Formula 1: Nico Rosberg se impune la Monza. Hamilton rămâne lider

Piloții Mercedes-AMG au plecat favoriți în Marele Premiu al Italiei, însă nimeni nu a anticipat un start ratat din partea lui Hamilton. Britanicul pierde cinci poziții imediat după stingerea semaforului, iar acest lucru avea să ducă la ceva suspans.

Pe prima poziție se instalează Nico Rosberg, urmat de Sebastian Vettel și Kimi Raikkonen. Lewis Hamilton reușește câteva tururi excelente și recuperează în fața lui Daniel Ricciardo și a lui Valtteri Bottas. A urmat apoi o perioadă de liniște, însă intrările la boxe au mai piperat puțin liniștea circuitului de la Monza.

Rosberg și Hamilton au ales o strategie cu o singură oprire, iar din acest lucru avea să câștige britanicul. Lewis s-a descurcat excelent cu gumele uzate cu care a început cursa, iar pe pneurile medium a reușit timpi mai buni decât monoposturile Ferrari cu supersoft. Astfel, Hamilton reușește să mai recupereze două poziții și să treacă pe locul secund. Ultimele tururi au fost lipsite de suspans cu un Rosberg aflat în fruntea clasamentului, urmat de coechipierul său. Astfel, cei doi piloți Mercedes-AMG ocupă primele două poziții de pe podium, iar pe locul trei încheie Sebastian Vettel.

În aceste condiții, Nico Rosberg s-a apropiat de Hamilton în clasamentul general, britanicul având acum un avans firav de doar două puncte.

Foto : Mercedes-AMG

Adaugă un comentariu