Jaguar F-Type SVR – Taxi pe Nurburgring

Dacă te-ai gândit să îți faci concediul în Germania și pe listă a intrat și vizitare complexului de la Nurburgring, atunci avem o veste foarte bună. Jaguar a lansat proiectul Jaguar Co-Pilot Nordschleife’.

Britanicii îți dau ocazia să vezi circuitul de la Nurburgring de pe scaunul din dreapta al unui F-Type SVR. Sună bine, nu? O “tură” cu noul Nurburgring Taxi costă 295 de euro, iar pentru această sumă primești plimbarea mult dorită pe Nurburgring, o ședință cu privire la siguranță și filmarea din timpul celor 30 de minute pe care le petreci în scaunul din dreapta al lui F-Type SVR.

jaguar f-type svr nurburgring taxi (5)

Citește și: Jaguar F-Type SVR Coupe și Cabrio – Poze și detalii oficiale

Jaguar F-Type SVR – Motorizare

Modelul britanic va fi disponibil doar în weekend-uri și va fi lăsat la vatră în luna octombrie. Sub capota lui Jaguar F-Type SVR se află motorul V8 de 5,0 litri care produce 575 CP și 700 Nm. Resursele acestuia sunt manageriate de transmisia Quickshift care promite performanțe sporite. În versiunea cu tracțiune integrală, Jaguar F-Type SVR promite să accelereze de la 0 la 100 km/h în puțin peste 3,5 secunde, iar viteza maximă se oprește în dreptul valorii de 320 km/h (313 km/h pentru versiunea decapotabilă).

Adaugă un comentariu