Lamborghini Centenario Roadster – 20 de exemplare și un look pe măsură

Weekend-ul acesta, Lamborghini a expus pentru prima dată modelul Centenario Roadster. Gândit pentru a fi produs în doar 20 de exemplare, modelul din Sant’Agata Bolognese, a fost declarat deja sold-out.

Și pentru că tot ne-am îndreptat către vânzări, trebuie să vă spunem că toți cei 20 de norocoși au avut de plătit, fiecare, cel puțin 2 milioane de euro. Cei care au ales să-și personalizeze mașina prin intermediul programului Ad Personam, cu siguranță vor avea de achitat o factură ceva mai mare.

Lamborghini Centenario Roadster (2)

Din punct de vedere estetic, lucrurile sunt simple. Lamborghini Centenario Roadster preia toate elementele de design pe care le-am văzut pe versiunea coupe, însă deschide drumul către cer. După cum deja știți, versiunea Centenario are la bază platforma lui Aventador, iar sub capotă se află același V12 de 770 CP cuplat la o cutie cu 7 rapoarte și la un sistem de tracțiune integrală.

În aceste condiții, accelerația de la 0 la 100 km/h are loc în 2,9 secunde, iar viteza maximă se oprește în dreptul valorii de 350 km/h. Deși nu avem informații oficiale, suntem convinși că Lamborghini Centenario Roadster va fi expus și în cadrul Salonului Auto de la Paris, eveniment care își va deschide porțile la finalul lunii septembrie.

Adaugă un comentariu