Rabla Plus 2017: 45.000 de lei bonus pentru electrice, 20.000 de lei bonus pentru plug-in hibride

Ministerul Mediului a publicat pe website-ul oficial Ghidul de finanțare pentru programul Rabla Plus 2017. Documentul este valabil pentru perioada 2017 – 2019.

Conform Ghidului de finanțare, statul va acorda un bonus de 20.000 de lei (aproximativ 4.400 de euro) pentru achiziționarea unei mașini de tip plug-in hibrid care emite cel mult 50 de grame de CO2/km. Dacă vrei să cumperi o mașină 100% electrică, bonusul acordat de stat va ajunge până la 45.000 de lei, echivalentul a circa 10.000 de euro.

Cele două bonusuri nu pot fi cumulate, dar clientul poate cumpăra mai multe mașini electrice și/sau hibride plug-in. În plus, clientul va putea cumula bonusurile de mai sus cu cel oferit în cazul Rabla Clasic (6.500 de lei). Cei care sunt interesați de cumpărarea unui vehicul electric sau hibrid plug-in prin intermediul programului Rabla Plus 2017 pot consulta Ghidul de finanațare.

Adaugă un comentariu