Timbrul de mediu ar putea fi înlocuit, dar nu cu o nouă taxă auto

Ministerul Mediului a anunțat că în perioada următoare va fi prezentată o alternativă la Timbrul de mediu. Daniel Constantin, ministrul Mediului, a precizat că vom vedea “un sistem modern, european pe care l-am gândit, astfel încât să fie toată lumea mulțumită și să ne atingem obiectivele de mediu”.

După cum deja știți, timbrul de mediu a fost eliminat de la 1 februarie 2017, însă existau discuții cu privire la înlocuirea acestuia. Așa că, acest anunț nu ar trebui să surprindă pe nimeni.

Citește și: Eliminarea timbrului de mediu și efectul asupra procedurii de recuperare a fostelor taxe auto

“[..] De aceea, eu gândesc împreună cu alte instituții ale statului, în momentul de față, un sistem modern, astfel încât să nu venim cu taxare suplimentară pe cetățean, dar în același timp să ne asigurăm că avem autoturisme din ce în ce mai puțin poluante care să fie pe străzile noastre, mai ales îin zonele unde avem aglomerări urbane. O să prezentăm, probabil săptămâna viitoare, un sistem modern, european, pe care l-am gândit, astfel încât să fie toată lumea mulțumită și să ne atingem obiectivele de mediu”, a declarat ministrul Mediului.

Citește și: Trei dezavantaje ale dispariției taxei auto. Ești de acord?

Via | Agerpres

    Tavi says:

    Problema e alta. Statul roman traieste de pe urma taxei de prima inmatriculare. Sa nu creada careva ca politicianul roman este interesat de mediu, ca daca ar fi, ar planta in fiecare zi cateva hectare de padure sau le.ar proteja pe cele ce mai sunt in picioare. Ar fi frumos ca taxa sa fie una modica, nu una care sa coste mai mult decat masina. Nu e prea ok ca cei ce ne conduc au promis scoaterea taxei dar de fapt e doar o inlocuire

Adaugă un comentariu