Toyota Yaris – Poze și detalii oficiale cu noua generație

Toyota a prezentat și în Europa noua generație Yaris. Modelul va fi expus în premieră europeană în cadrul Salonului Auto de la Geneva, eveniment care își va deschide porțile la începutul lunii martie.

Din punct de vedere estetic, noua generație Yaris oferă o grilă frontală modificată, blocuri optice revizuite și stopuri ceva mai late. Din profil, Yaris oferă ceva noutăți, dar proporțiile au fost păstrate. Tot în dreptul modificărilor trebuie să amintim de spoilere și dejante.

Odată cu noua generație, Toyota oferă pe Yaris și culorile Tokyo Red și Hydro Blue.

La interior, Toyota Yaris oferă o tapițerie modificată cu și mai multe culori, plus un ecran color de 4,2 inchi poziționat în zona ceasurilor de bord. Acesta este oferit pe toate versiunile de echipare, mai puțin pe varianta entry-level. Tot la interior, clienții lui Yaris vor găsi aeratoare cu design schimbat, butoane restilizate și o consolă centrală îmbunătățită.

Toyota Yaris – Motorizări

Sub capotă, noua generație Toyota Yaris renunță la motorizarea de 1,33 litri și oferă unitatea de 1,5 litri aspirată natural. Aceasta produce 111 CP și 136 Nm la 4.400 rpm și promite un consum de carburant mai mic, concomitent cu emisii reduse. Accelerația de la 0 la 100 km/h într-un Yaris echipat cu acest motor are loc în 11 secunde, iar repriza 80 – 120 km/h în treapta a cincea se desfășoară în 17,6 secunde. Conform oficialilor niponi, au exista și o serie de modificări menite să îmbunătățească dinamica lui Yaris.

În plus, Toyota pregăște o versiune sport a lui Yaris. Cel mai probabil, aceasta va fi prezentată tot la Geneva, iar motorul derivat din cel folosit pe mașina din WRC ar urma să ofere peste 210 CP.

Adaugă un comentariu