BMW Seria 2 Coupe va primi motorul cu trei cilindri de 1,5 litri

Incepand cu luna martie a anului viitor, BMW Seria 2 Coupe va primi o serie de noutati in gama.

Poate cea mai importanta dintre acestea consta in aparitia versiunii 218i care va fi echipata cu motorul de 1,5 litri turbo si trei cilindri. Acesta se lauda ca poate dezvolta 136 CP si 220 Nm, iar resursele sale pot fi puse pe sosea fie cu o cutie manuala, fie cu una automata cu opt rapoarte.

Echipat cu o transmisie manuala, BMW 218i are un consum mediu anuntat de producator cuprins intre 5,1 si 5,6 litri la suta de kilometri, iar acceleratia 0 – 100 km/h se desfasoara in 8,8 secunde. In versiunea cu transmisie automata, BMW 218i promite un consum de carburant cuprins intre 5,1 si 5,5 litri la suta si un sprint 0 – 100 km/h in 8,9 secunde.

Citeste si: BMW Seria 6 facelift – Restilizari minore pentru toata familia

Alaturi de aceasta motorizare, BMW introduce sistemul de tractiune integrala xDrive si pe versiunea 220d Coupe. La final, amintim de cele patru pachete de design cu care poate fi accesorizat modelul bavarez: Advantage, Sport Line, Luxury Line si M Sport.

Citeste si: Incrucisarea speciilor – BMW pregateste versiuni hibride pentru viitoarele X5 si Seria 3

Adaugă un comentariu