CES 2017: Google și Fiat Chrysler dezvoltă un sistem de infotainment cu Android

CES 2017 și-a deschis azi porțile în Las Vegas și, ca și în anii anteriori, producătorii de mașini prezintă aici principalele noutăți în materie de sisteme de infotainment și connected car. Într-un anunț făcut înainte de deschiderea CES, Fiat-Chrysler Automobiles (FCA) a anunțat un parteneriat cu Google pentru dezvoltarea unui sistem de infotainment bazat pe sistemul de operare Android.

Noul sistem Uconnect dispune de un ecran tactil cu diagonala de 8,4 inchi și este „motorizat“ de o versiune normală a sistemului de operare Android, spre deosebire de soluția Google adaptată pentru automobile și cunoscută sub numele de Android Auto. Acest detaliu pare să semnifice o schimbare de strategie din partea Google, care ar putea renunța cu totul la versiunea adaptată folosirii în automobile.

Potrivit lui Chris Barman, șeful departamentului tehnologic al FCA, folosirea sistemului de operare dezvoltat de Google permite păstrarea interfeței de utilizator Uconnect cu care utilizatorii sunt deja familiarizați, adăugând însă simplitatea în utilizare a sistemului Android, dar și ecosistemul impresionant de aplicații al acestuia.

via | androidauthority.com

    Radu says:

    Foarte bine ca apare o implementare oficiala.

    Pana atunci, exista produse aftermarket fara numar. Asa mi-am pus eu pe masina:
    https://www.youtube.com/watch?v=z21qd9fHeyU

    Have fun.

Adaugă un comentariu

Cauta masina