Ford spune că mașina o să devină asistentul tău personal și va putea intui starea de spirit

Mașinile devin din ce în ce mai inteligente, iar pe viitor acestea vor fi capabile să ne ducă acasă, dar și să intuiască starea de spirit a proprietarului (am evitat cuvântul șofer). Referitor la ultima afirmație, Ford spune că lucrează la astfel de proiect cu ajutorul celor de la Nuance Communications.

“Ne aflăm într-un punct avansat pe drumul care duce la dezvoltarea maşinii empatice care ar putea să-ţi spună o glumă pentru a te face să te simţi mai bine, să-ţi ofere sfaturi atunci când ai nevoie de ele, să-ţi aducă aminte de zilele de naştere şi să te tină în priză în cazul unui drum lung”, a declarat Fatima Vidal, senior director în cadrul Nuance Communications.

Ce părere aveți despre acest lucru? Un asistent personal care va fi capabil nu doar să te înveselească, ci și să te informeze cu privire la rezervele de ciocolata sau la faptul că trebuie să cumperi un cadou de 8 Martie.

“Vrei să comand flori pentru mama ta cu ocazia zilei de 8 Martie?”, “Dorești să aleg o rută mai liberă, dar mai lungă până acasă?” și “Proviziile din ciocolata ta favorită sunt pe terminate, iar magazinul tău preferat o are în stoc. Vrei să trecem pe acolo ca să cumperi câteva bucăți?”. Cam asta ar putea face viitorul tău asistent personal din mașină.

Dar până atunci, vă informăm că Ford o să fie prezent în cadrul Mobile World Congress din Barcelona, eveniment dedicat industriei mobile, unde va expune noile sale sisteme avansate de mobilitate și conectivitate.

Via | Ford