Update – Când poate Poliția Locală să amendeze un șofer

Update 20.06.2017

Polițiștii locali nu au voie să dea amenzi șoferilor în trafic și nu le pot cere informații din care să reiasă cine le-a încredințat pentru conducere mașinile, potrivit unei decizii pronunțate astăzi de ICCJ, în completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii. Decizia a fost pronunțată în contextul în care Avocatul Poporului a cerut Curții lămurirea acestei chestiuni, însă aceasta va deveni obligatorie pentru instanțele de judecată numai de la data publicării sale în Monitorul Oficial.

“În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39, art. 102 alin. (1) pct. 14 şi art. 105 pct. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (…) prin raportare la dispoziţiile art. 7 lit. h) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, doar agentul constatator din cadrul poliţiei rutiere are competenţa de a solicita proprietarului sau deţinătorului mandatat al unui vehicul comunicarea identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, precum şi de a aplica sancţiunile contravenţionale prevăzute de lege, în cazul necomunicării relaţiilor solicitate”, scrie în comunicatul de presă al ICCJ cu privire la decizia dată azi, citat de avocat.net

Ştirea initială

Poliția Locală nu poate să oprească în trafic un șofer aflat la volanul mașinii sale, dacă nu există un motiv bine întemeiat, dar și așa, Poliția Locală ‘lovește’ de mii de ori pe an doar în cazul contravenienților care încalcă legile rutiere. Și asta pentru că legea 155 / 2010  prevede că aceștia pot amenda un șofer doar dacă a oprit sau a staționat neregulamentar, dacă a intrat pe drumuri marcate cu indicatorul ‘acces interzis’ sau dacă gabaritul autoturismului impus pe anumite sectoare de drum a fost nerespectat.

Astfel,  Poliția Locală amendează mii de șoferi care fie au oprit aiurea, fie au intrat cu autoturismele pe ‘interzis’, fie mașinile lor erau prea grele pentru drumul pe care se aflau. La fel, și pietonii care au traversat prin locuri nepermise s-au trezit cu amenzi. Potrivit libertatea.ro, în primele zece luni ale lui 2016, 6981 de conducători au au băgat mâna în buzunar pentru a plăti pentru diverse încălcări ale Codului Rutier, iar în 2015 numărul acestora a fost de 8317.

La aceste contravenții se adaugă și câteva sute de pietoni care cu ‘călcat’ strâmb. Cifrele reprezintă amenzile date la regimul rutier constatate doar de agenții primăriei de la Direcția Generală a Poliției Locale. Surse din primărie vorbesc de statistici asemănătoare și în cazul celor șase sectoare ale Capitalei.

Polițiștii locali nu au voie să rețină actele, ci doar să le ceară explicând șoferului ce a greșit, nu au voie să constate dacă un conducător auto e băut. Pot să ceară sprijin dacă au vreun dubiu reținându-l pe șofer doar prin diverse tertipuri’, au explicat surse judiciare pentru sursa citată mai sus.

Adaugă un comentariu