Poliția locală Sector 4 face lumină în cazul metodei “Amenda pentru parcare”

Ca urmare a apariţiei articolului După metoda „Accidentul’, urmează metoda „Amenda pentru parcare’, Direcţia Generală de Poliţie Locală Sector 4 face următoarele precizări:

-Începând cu data de 02.08.2016, Direcţia Generală de Poliţie Locală Sector 4 a demarat o amplă campanie de informare şi conştientizare a conducătorilor auto cu privire la obligativitatea respectării prevederilor O.U.G nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, actualizată, şi ale regulamentului de aplicare a actului normativ menţionat, precum şi cu privire la sancţiunile principale şi complementare aplicate în cazul ignorării dispoziţiilor legale.

-Necesitatea demarării acestei campanii a apărut ca urmare a numeroaselor cazuri de încălcare de către conducătorii auto a prevederilor referitoare la oprirea, staţionarea şi parcarea autovehiculelor pe raza Sectorului 4 care au condus la înmulţirea accidentelor rutiere şi la îngreunarea circulaţiei mijloacelor de transport în comun ori a mijloacelor de transport cu regim prioritar de circulație.

-Flyer-ul prezentat ca ilustraţie de către publicația dumneavoastră aparţine instituţiei noastre, având în partea superioară sigla şi adresa Direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 4, fără a se specifica vreun număr de telefon de la care ar putea fi contactaţi cei cărora li s-a aplicat documentul respectiv în parbriz. Acest ultim lucru se datorează faptului că documentul nu echivalează cu un proces verbal de contravenție, ci are doar rol de informare și atenționare cu privire la obligativitatea conducătorilor de autovehicule de a respecta prevederile legislației rutiere.

-Cât privește posibilele reclamații cu privire la contactarea șoferilor de către diverse persoane pentru a le solicita plata vreunei amenzi având la bază flyer-ul sus-menționat, Direcţia Generală de Poliţie Locală Sector 4 nu deține date care să confime sau să infirme astfel de informații.

Adaugă un comentariu