PSA pregătește revenirea pe piața americană

PSA a reușit să depășească perioada de pierderi și se gândește acum la extinderea pe piețele internaționale. Primele două piețe avute în vedere sunt Statele Unite și Iran, după cum au declarat oficialii la Geneva pentru Automobilwoche.

PSA își va prezenta strategia de extindere globală luna viitoare, pe 5 aprilie, vârful de lance al acestei inițiative urmând să fie brandul premium DS. „Programul nostru de restructurare «Back in the Race» a fost încheiat cu succes – a declarat directorul mărcii DS, Yves Bonnefont, pentru Automobilwoche. „Acum urmează pasul următor. Iar asta a pus pe masă problema Statelor Unite. Potrivit lui Bonnefont, brandul DS este candidatul ideal pentru revenirea PSA pe piața americană.

PSA a vândut ultimul model Citroën în Statele Unite în 1974 și ultimul Peugeot în 1991, dar a menținut un birou în Detroit până în 2013. Revenirea francezilor pe piața americană este o problemă complexă, pentru că productorul francez nu are aici nici unități de producție și nici rețea de distribuție.

via | autonews.com

Adaugă un comentariu