Reprezentanțele RAR vor avea program prelungit în zilele de joi

Începând din luna februarie, programul de lucru cu publicul al reprezentanțelor Registrului Auto Româna (RAR) va fi prelungit. Conform unui comunicat de presă publicat recent, toate reprezentanțele RAR vor funcționa între orele 8:00 și 20:00 în fiecare zi de joi.

“Considerăm că este o decizie firească din partea unei instituţii care îşi respectă clienţii, întrucât există persoane care nu îşi pot neglija unele activităţi în prima parte a zilei. În funcţie de interesul publicului faţă de această iniţiativă, vom evalua posibilitatea extinderii ei”, a declarat George Dincă, Directorul General RAR.

Citește și: Pe urmele Astra Asigurări. O nouă companie are probleme financiare

După cum deja știți, în prezent, reprezentanțele RAR au program de lucru cu publicul între orele 8:00 și 16:00, de luni până joi, iar vineri între 8:00 și 13:30.

Citește și: 42 de ateliere de vulcanizare au fost închise de inspectorii RAR

Pentru obținerea unei programări în cadrul RAR poți opta fie pentru un apel către numărul unic național 021/9672, fie pentru o rezervare online.

Via | Digi24

Adaugă un comentariu