Viitoarele hărți Google vor oferi și date cu privire la nivelul de poluare

Mașinile Google Street View vor fi echipate cu o serie de senzori care vor detecta nivelul de poluare. Informațiile înregistrate vor fi utilizate pentru popularea viitoarelor hărți Google cu date despre nivelul de poluare din mediul urban.

Noul proiect face parte din programul Google Earth Outreach și are ca scop atenționarea publică cu privile la problemele mediului înconjurător.

Pentru dotarea mașinilor cu senzori capabili să înregistreze nivelul de poluare, Google colaborează cu cei de la Aclima.

Conform oficialilor, în ultima perioadă, trei mașini Google Street View au “vizitat” străzile orașului Denver pentru colectarea datelor cu privire la calitatea oxigenului și la compoziția chimică a aerului respirat.

Senzorii sunt capabili să înregistreze informații privind cantitatea de dioxid de azot, monoxid de azot, ozon, monoxid de carbon, dioxid de carbon, metan, fum, particule de praf ș.a.

„Sperăm ca într-o bună zi astfel de informații să fie la fel de accesibile precum sunt cele ce furnizează starea vremii’, a declarat Davida Herzl, fondatoarea Aclima.

Sursa | Digi24 | Foto