Vine zăpada! Ford ne învață cum să conducem în siguranță în condiții de iarna

Iarna va pune stăpânire pe jumătatea de sud-est a țării în zilele următoare, după ce zilele trecute nordul țării a fost acoperit de zăpadă. În aceste condiții, este important să ne adaptăm stilul de conducere la condițiile de carosabil alunecos și să ne pregătim mașina corespunzător.

Pentru cei mai puțin familiarizați cu conducerea pe timp de iarnă, Ford a pregătit un clip video în care explică de ce trebuie ținut cont la rularea pe gheață și zăpadă. Accentul este pus pe momentul foarte periculos în care ploaia se transformă în lapoviță și apoi îngheață, adică exact ceea ce se va întâmpla în această noapte.

Citește și: 7 sfaturi pentru conducerea în siguranță pe timp de iarna

Printre sfaturile mai puțin obișnuite pe care le dă Ford în videoclipul preventiv se numără și acela de a nu folosi sistemul cruise-control. Asta deoarece apăsarea frânei va duce la dezactivarea acestuia, iar schimbarea bruscă de tracțiune va determina un schimb al raportului de mase și o intrarea aproape sigură în derapaj.

În videoclip, Ford nu uită nici sfaturile care țin de pregătirea mașinii: pneurile de iarnă sunt obligatorii, acestea trebuind să aibă un profil cu adâncime corespunzătoare (noi recomandăm minim 4 mm), iar ștergătoarele nu trebuie să lase urme pe parbriz. O trusă de urgență care să conțină cabluri de curent și un telefon mobil de rezervă este binevenită.

Adaugă un comentariu