Volkswagen a confirmat că 30.000 de angajați își vor pierde locul de muncă

După ce Audi și Volkswagen au renunțat la implicarea în Campionatul Mondial de Anduranță, respectiv Campionatul Mondial de Raliuri, încă o veste proastă vine din partea grupului german. Conform oficialilor, 30.000 de persoane își vor pierde locul de muncă. Dintre acestea, 23.000 sunt din Germania.

Decizia oficialilor Grupului Volkswagen vine ca urmare a Dieselgate. În plus, nemții pregătesc un plan menit să aducă anual economii de 3,7 miliarde de euro, dar vor să intre puternic în segmentul mașinilor electrice și hibride. Planul de restructurare a fost agreat de sindicate, iar reducerile de personal se vor aplica până în 2021.

“Este cel mai mare program de modernizare din istoria mărcii de bază a grupului. Marca Volkswagen are nevoie de o reformă radicală și exact asta va însemna pactul semnat acum”, a declarat Matthias Muller, CEO Volkswagen.

Via | HotNews

Adaugă un comentariu