Jaguar XE 20d R-Sport – Felină cu greutate

Despărțirea de Ford îi face bine lui Jaguar, iar noul XE se luptă de la egal la egal cu triada germană premium, o performanță pe care predecesorul său, X-Type, cu greu și-ar fi imaginat-o. Test cu motorizarea diesel de 180 CP.

 

Sub bagheta TATA, Jaguar renaște, lucru valabil și pentru gama sa de modele. Britanicii s-au extins pe noi segmente de piață, și-au dezvoltat propriile platforme și motorizări și reușesc să pună în dificultate jucătorii tradiționali din zona premium. Cu XE, Jaguar are din nou un model în clasa medie, care, spre deosebire de nu foarte regretatul X-Type, are exact armele potrivite pentru a se bate cu BMW Seria 3. Acesta nu este doar rivalul său evident, ci și principala sursă de inspirație a inginerilor Jaguar.

Producătorul britanic a făcut eforturi financiare considerabile pentru a dezvolta o nouă platformă din aluminiu, pe care o numește „aluminium intensive monocoque și declară că XE este cel mai ușor și mai închegat sedan al mărcii. În ciuda folosirii intensive a aluminiului (peste 75% din masa sa este reprezentată de componente din aluminiu), Jaguar XE nu este chiar o mașină ușoară, având peste o tonă și jumătate în cea mai ușoară configurație (exemplarul nostru de test a împins acul cântarului la 1.691 kg).

Interiorul lui XE aduce o imagine proaspătă și în același timp motive familiare ale mărcii. Butonul rotativ pentru selectarea modului de funcționare al cutiei de viteze automate, care iese din consola centrală la pornirea motorului, este deja un simbol Jaguar. Consola centrală este curată, fiind ocupată doar de butoanele esențiale, restul comenzilor fiind intermediate de ecranul sistemului de infotainment. Acesta are o funcționare intuitivă și răspunde rapid la comenzile tactile.

Jaguar XE 21

 

Jaguar XE – caracter sportiv

Motorizarea diesel de 2,0 litri, din noua familie de motoare Ingenium, dezvoltă 180 CP în cazul modelului testat de noi și face casă foarte bună cu excelenta cutie de viteze automată ZF cu opt trepte. Răspunsul motorului este prompt, iar cutia de viteze nu se sfiește să retrogradeze rapid atunci când pedala de accelerație este apăsată mai adânc. De fapt, putem spune că programul de schimbare a treptelor este setat intenționat foarte dinamic, chiar și în modul Normal al selectorului Drive Control. Singurul reproș pe care i-l putem face motorului este zgomotul relativ ridicat în sarcină, cu toate că, la viteze de croazieră, interiorul lui XE este remarcabil de silențios.

Configurația trenului de rulare scoate în evidență caracterul dinamic al lui XE, inginerii Jaguar optând pentru o punte față cu basculă dublă și una spate Integral Link, soluții tehnice rezervate modelelor sportive din clasele superioare. Direcția are un feeling foarte natural și este incisivă, mișcările volanului fiind urmate cu maximă precizie de mașină. |n virajele strânse abordate în forță, spatele pleacă devreme, iar electronica de control intervine destul de brutal, producând smucituri dizgrațioase. Dezactivarea controlului tracțiunii mai atenuează întrucâtva această problemă. Suspensia este suficient de fermă pentru a nu pune probleme de stabilitate în viraje și în același timp remarcabil de confortabilă pe denivelări.

 

Verdict

Jaguar a investit enorm în modelul său de clasă medie. Caroserie integrală din aluminiu, tren de rulare performant, motorizări eficiente și sisteme de asistență moderne – iată punctele forte ale lui Jaguar XE. Britanicii mai au însă de lucru pe partea de finisare.

Adaugă un comentariu