Vânzări în noiembrie 2015: Final de an triumfal

banda novNoiembrie continuă marșul către primul an de creștere consistentă după criza financiară.

Penultima lună a lui 2015 a fost în același timp și ultima lună în care s-au putut achiziționa mașini prin programul Rabla, astfel că trendul bun al vânzărilor de mașini noi a continuat aproape la același nivel ca în octombrie. Nu s-a vorbit de un program de stimulare a vânzărilor de mașini noi pentru 2016, astfel că toți cei care au dorit să prindă ultimul tren au folosit fereastra de oportunitate înainte ca aceasta să se închidă.

În noiembrie au fost comercializate 9.698 de mașini noi, cu 3,8% mai puține decât în luna octombrie, dar cu 30,3% mai multe decât în noiembrie 2014. Per total, în primele 11 luni ale anului, vânzările de mașini noi au atins 89.437 de unități, în creștere cu 16,9% față de perioada similară din 2014. Dacia conduce în clasamentul mărcilor, cu 2.856 de mașini comercializate în noiembrie, cu 17,1% mai puține decât în noiembrie și aproximativ la același nivel cu noiembrie 2014. În ceea ce privește importurile, liderii de piață sunt Volkswagen, Skoda și Renault, cu 1.117 (+9,4%), 901 (-8,2%) și, respectiv, 680 de unități (6,9%). Aparent, scandalul emisiilor nu afectează VW în România, unde marca germană a raportat o creștere consistentă în noiembrie. Pe primele 11 luni ale anului, cea mai mare creștere din Top 10 a fost raportată de Toyota (23,8%), urmată de Dacia (22,5%) și de Mercedes-Benz (17,9%). Singura scădere din Top 10 a fost înregistrată de Opel (-2,4%).

Pe prima poziție în topul modelelor se află, în luna noiembrie, Dacia Logan, cu 1.179 de unități (cu 36,2% mai puține decât în octombrie). Aceasta este urmată de Dacia Duster, cu 599 de unități (-8,0%) și de VW Polo, cu 498 de unități comercializate în noiembrie (+4,8%). Pe primele 11 luni, cele mai vândute mașini în România au fost cele produse la Dacia (Logan, cu 14.558 de unități, Duster, cu 5.965 de unități și Sandero, cu 5.230 de unități). Pe a patra poziție regăsim primul model de import, Skoda Octavia, cu 3.602 unități.

[table id=549 /]

Adaugă un comentariu