(P) 3 sfaturi utile care îți vor asigura succesul la examenul de permis auto

vezi galeria foto

Permisul de conducere nu mai este de mult timp un moft. În vremurile moderne în care trăim, carnetul de conducere a devenit mai mult decât o necesitate. În urmă cu câteva zeci de ani oamenii își petreceau viața în comunități închise, unde cea mai lungă distanță de parcurs era cea până la magazinul local sau locul de muncă. De multe ori, aceste distanțe puteau fi parcurse ușor la pas sau cu mijloacele de transport în comun.


Acum, oricine dorește să aibă o viață mai ușoară trebuie să aibă neapărat carnet de conducere și cel puțin un vehicul în familie. Examenul de obținere a permisului nu este unul ușor, dar cu puțină organizare și câteva sfaturi utile oricine poate obține un punctaj de trecere foarte ușor:

1. Citește materia de examen cel puțin de 2 ori

La o primă vedere, materia de parcurs pentru a obține carnetul de conducere pare puțină și ușoară. În realitate, însă, paragrafele sunt pline de detalii importante pe care orice șofer trebuie să le știe în orice moment al participării la trafic. Responsabilitatea unui conducător auto este imensă. Viitorii șoferi trebuie să înțeleagă foarte bine această responsabilitate pe care o au în trafic, iar studierea materiei cu atenție de cel puțin 2 ori asigură o mare retenție a acesteia pentru viitor.


Studiul aprofundat al Codului Rutier nu trebuie să aibă ca motivație principală trecerea unui examen, ci siguranța ta, a pasagerilor din vehicul și a celorlalți participanți la trafic. Chiar dacă acum îți dorești foarte mult să treci examenul final și să obții permisul de conducere, studiază cu atenție fiecare informație din materia de examen pentru a-ți asigura o viață liniștită la volanul mașinii.

2. Profita de chestionarele gratuite din mediul online

Fixarea materiei se face foarte ușor cu ajutorul unor chestionare auto. Ce sunt acestea? Chestionarele auto sunt teste din materia de examen formulate pe același sistem precum examenul final. După ce ai citit cel puțin o dată toate informațiile necesare, poți începe să faci întrebările din chestionarele din mediul online. Chiar dacă aceste întrebări nu sunt exact cele care se dau la examen, ele te vor ajuta să înțelegi și să fixezi foarte bine fiecare detaliu.


Chiar dacă pare un demers contraintuitiv, o strategie utilă poate fi chiar parcurgerea întrebărilor din chestionare înainte de citirea materiei. Astfel, vei putea să vezi exact de la ce nivel pornești, iar acest lucru te va ajuta să îți evaluezi corect progresul pe parcursul pregătirii.


3. Cea mai bună strategie pentru a fixa informația pentru totdeauna – repetiția distanțată

Repetiția distanțată este o strategie de studiu pe care mulți dintre noi o aplicăm fără să ne dăm seama. Ce presupune această strategie? Prin definiție, repetiția distanțată presupune parcurgerea materiei în etape succesive la intervale din ce în ce mai mici de timp. De exemplu, dacă astăzi parcurgi un capitol pentru examen, lasă-l o perioadă de timp să se sedimenteze până să repeți aceleași informații. După ce parcurgi a doua oară același capitol, următoarea perioadă de timp pe care o aștepți trebuie să fie mai scurtă decât prima. Astfel, în ziua examenului, vei fi parcurs toata materia de suficient de multe ori încât să fixezi atât imaginea de ansamblu, cât și detaliile.


Chiar dacă alegi să aplici această metodă, poți profita în continuare de avantajele pe care ți le oferă rezolvarea de chestionare permis auto. Între sesiunile de studiu distanțat este foarte bine să rezolvi întrebările formulate special pentru examenul de permis auto. Acest lucru îți permite nu doar să fixezi informația și să afli exact unde ai lacune, ci te va obișnui cu stilul întrebărilor și ritmul rezolvării lor.

Vremurile moderne în care trăim presupun drumuri pe distanțe lungi, de mai multe ori pe zi, și o viață agitată plină de destinații care mai de care mai îndepărtate. Fie că trebuie să ducem copiii la școală, să ajungem la un loc de muncă în cealaltă parte a orașului sau să pornim spre aeroport în miezul nopții, automobilul personal a devenit un articol indispensabil în viața omului modern. Dacă și tu te gândești să îți ușurezi viața și să dai examenul pentru permis de conducere, aceste sfaturi te vor ajuta să ai succes de la prima încercare.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE