30 de obiecte esențiale pe care trebuie să le ai în mașină

Unii dintre noi nu păstrăm absolut nimic în portbagaj, în timp ce alții avem provizii în mașină pentru a rezista câteva săptămâni în izolare totală. Ei bine, echilibrul este undeva la mijloc, așa că am pus laolaltă o listă de 30 de obiecte pe care orice șofer ar trebui să le țină la îndemână.

În comerț sunt disponibile numeroase kituri de urgență pentru mașină – care includ cabluri de pornire, lanternă, trusă de prim ajutor, plus multe alte mărunțișuri care pot face diferența atunci când ne lovim de situații neprevăzute – însă multe dintre aceste obiecte se găsesc deja în casele și garajele noastre. Și pentru că unele dintre acestea nu sunt dedicate situațiilor de urgență, am întocmit trei liste separate, după destinația fiecăruia.

 

Reparații și întreținere

Nimic nu se compară cu momentul în care faci o pană de cauciuc și realizează că roata de rezervă (pe care n-ai mai verificat-o demult, ce-i drept) este dezumflată. Așa că pentru a nu rămâne în drum, pune aceste obiecte în portbagaj:

  1. • Roata de rezervă (în condiții bune), alături de un cric și o cheie pentru prezoane. Iată ce ai de făcut în cazul în care trebuie să schimbi una din roți pe marginea drumului.
  2. • Kit de pană și pompă de umflat roți (sau mini-compresor la 12V) – pare un obiect redundant când ai deja o roată de rezervă, dar așa poți evita să te mai murdărești pe mâini.
  3. • Cabluri de pornire – mai ales iarna, cu toții ne-am lovit de momentul în care bateria moare pe neașteptate. Iată cum se procedează în această situație.
  4. • Cartea de service a mașinii – aceasta ar trebui să se găsească în torpedo, iar consultarea regulată a acesteia asigură respectarea intervalelor de revizie.
  5. • Un manometru compact pentru măsurarea presiunii din roți – poate că toate noile modele au senzori de monitorizarea a presiunii din anvelope, dar acest echipament a devenit obligatoriu abia de câteva luni, așa că majoritatea mașinilor aflate în circulație trebuie verificate regulat. După cum am mai scris și în trecut, rularea cu o presiune scăzută în pneuri afectează dramatic consumul de combustibil și comportamentul dinamic al mașinii.
  6. • Bandă adezivă și lubrifiant universal WD-40 – românii sunt inventivi din fire, iar multe defecțiuni pot fi remediate (temporar, bineînțeles) cu o banală rolă de „scotch’. Iar pentru momentele în care schimbarea unei roți este imposibilă din cauza unui prezon înțepenit, spray-ul WD-40 poate face minuni.
  7. • O pereche de mănuși de lucru
  8. • Un manual de reparații pentru modelul de mașină pe care o conduci. Degeaba ai toate sculele necesare la îndemână dacă nu știi procedura prin care se remediază o anumită defecțiune.

presiune-636x400

Siguranță și supraviețuire

Trusa de prim ajutor este obligatorie în orice mașină, însă aceasta se poate dovedi insuficientă uneori. Pentru siguranța ta și a celor cu care călătorești, suplimentează inventarul din portbagaj cu aceste obiecte:

  1. • Lanternă
  2. • Briceag universal
  3. • Chibrituri sau altceva cu care să poți face un foc
  4. • Batoane proteice sau hrană uscată
  5. • Sticle de apă (cel puțin 2 litri)
  6. • Mini-radio portabil (pentru cazul în care cel din mașină ajunge să fie nefuncţional)
  7. • Trusa de prim ajutor
  8. • Triunghi și vestă reflectorizată
  9. • Cutter pentru tăierea centurilor și un ciocan pentru spargerea geamurilor (acestea ar trebui să se găsească în torpedoul mașinii, nu în portbagaj)
  10. • Harți – da, din cele de hârtie, pentru momentele în care nici GPS-ul nu-ți mai este de ajutor)
  11. • Racletă pentru gheață
  12. • O pătură călduroasă
  13. • Un săculeț de nisip și o lopată (pe acestea le poți lăsa acasă în timpul verii, cu excepția cazurilor în care pleci în concediu într-o zonă polară). Iată mai multe detalii privind pregătirea mașinii pentru iarnă.

Set of basic necessities

 Confort

Pe lângă toate cele enumerate anterior, și-ar prinde bine să ai la îndemână și obiectele de mai jos. Nu sunt esențiale pentru supraviețuire, dar te vor face să te simți mai confortabil în mașină:

  1. • Șervețele umede și o rolă de prosoape de hârtie
  2. • Pix și un carnețel
  3. • Umbrelă
  4. • O sumă de bani pentru situații de urgență (neapărat în bancnote mici și monede)
  5. • Plase reutilizabile pentru cumpărături (ca să nu mai cumperi pungi de plastic de fiecare dată când te duci într-un supermarket)
  6. • O păturică moale (pe lângă cea pentru urgențe), care poate fi foarte confortabilă atunci când mergi seara la un cinematograf drive-in
  7. • Haine de schimb, pentru situațiile în care te uzi sau te murdărești accidental și ești departe de șifonierul de acasă.
  8. • Un încărcător USB sau un invertor 12V – 220V.

Portbagaj

Aceasta este o listă orientativă și poate varia în funcție de nevoile (speciale) ale fiecăruia. Voi ce alte obiecte considerați că sunt esențiale într-o mașină?

    Ioan Voica says:

    Foarte bun articolul. Cred ca s-a comis o eroare prin omiterea remorcii in care sa incapa toate obiectele acestea si inca probabil cateva considerate de dvs. sau de cate familie ca indispensabile. Si drum bun!

    Sorin says:

    Eu nu plec fara lansete si undite nicaieri ! As mai adauga un aragaz de voiaj, lada frigorifica vara!

Adaugă un comentariu