Oficial RAR: Mașinile mai vechi de 12 ani ar putea efectua ITP anual

George Dincă, directorul general al Registrului Auto Român, a declarat pentru colegii de la Capital că instituția pe care o conduce vizează creșterea frecvenței efectuării ITP-ului pentru vehiculele mai vechi de 12 ani.

„Registrul Auto Român intenţionează să propună, ca măsură de majorare a siguranţei rutiere, în actualul context al evoluţiei parcului auto naţional, creşterea frecvenţei de efectuare a ITP pentru autoturismele mai vechi de 12 ani, de la doi ani cât este în prezent, la un an’, a declarat oficialul RAR.

George Dincă spune că imediat după eliminarea timbrului de mediu, reacția pieței a fost cea anticipată.

Media lunară a anului 2016 a fost de 34.000 de vehicule. În luna ianuarie 2017 s-a înregistrat o creştere cu aprox.12% a numărului de vehicule (38.000 unităţi), creştere care s-a accentuat în lunile februarie şi martie, ajungând la aproximativ 58% (54.000 de mașini) şi, respectiv, la aproximativ 80% (61.000 de exemplare). În plus, în primul trimestru al anului s-a constatat faptul că vârsta medie a acestor vehicule a crescut de la 8,7 ani (2016) la 10,5 ani.

Totodată se observă o creștere de 107% în cazul mașinilor produse până în anul 2000, o majorare cu 57%, în dreptul vehiculelor asamblate în intervalul 2001 – 2005 și o creștere de 69% în cazul mașinilor produse între 2006 și 2010.

Sursa | Capital

taguri
    Anonim says:

    Pt siguranta rutiera in primul rand puneti la punct infrastructura de acolo incep problemele domnilor ….si ocupativa mai degraba de birocratia din cadrul rar!!! pt.un raspuns de la rar Bucuresti am asteptat 15zile!!!!

    rar says:

    Atat timp cat ITP se ia usor pe șpagă, nu contează cât de dese sunt inspecțile.

Adaugă un comentariu