Porsche Engineering România lansează un program de masterat în ingineria auto

Porsche Engineering România, cea mai tânără subsidiară a furnizorului global Porsche Engineering Group, a anunțat că își dorește să se implice în mediul academic din domeniul ingineriei auto prin încheierea de parteneriate cu cele mai importante instituții universitare din Cluj-Napoca.

Conform oficialilor români, compania a semnat deja un parteneriat pe termen lung cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. În urma acestui parteneriat a rezultat un program de masterat în ingineria auto care ar trebui să debuteze în 2017. Dar Porsche Engineering România nu se oprește aici și poartă o serie de discuții și cu Universitatea Babes-Bolyai.

„Programul de masterat, în mod particular, reprezintă un mare pas înainte pentru formarea unui număr mai mare de specialiști în această industrie. Parteneriatul nostru cu universitatea aduce beneficii pentru toate părțile implicate. Studenții au acces la expertiza specialiștilor noștri, Universitatea Tehnică își îmbogățește oferta educațională cu un nou program de masterat și, nu în ultimul rând, compania noastră va putea recruta ingineri extrem de bine pregătiți, deja familiarizați cu mediul nostru de lucru’, a declarat Marius Mihailovici, Location Manager Porsche Engineering România.

Implicarea Porsche Engineering România în mediul academic nu se oprește aici. Programul pregătit împreună cu Universitatea Tehnică vizează atât studenții din ultimul an, cât și studenții masteranzi și va consta și în prelegeri și seminarii specializate, susținute de inginerii cu experiență. Și pentru a susține și mai mult performanța, studenții cu cele mai bune rezultate vor primi burse din partea companiei.

IMG_1310

Dezvoltarea mediului academic în domeniul auto, pregătirea și generarea unor specialiști în inginerie auto, dar și identificarea tinerelor talente au fost punctele cheie care au dus la un parteneriat cu Universitatea Tehnică.

Porsche Engineering România – Echipă și planuri de viitor

Totodată, Porsche Engineering România a anunțat că își propune să completeze echipa actuală (7 angajați) și să ajungă la 20 de ingineri de software și ingineri mecanici, până la finalul anului curent.

“Ne dorim candidați atât din zona software, cât și candidați care să cunoască bine industria auto”, a completat Marius Mihailovici.

“În următorii ani trebuie să regândim, să reinventăm industria auto. Vorbim despre mobilitate electronică, digitalizare, conectivitate. Acestea sunt noile aspecte ale industriei. Este clar că pe viitor vom avea nevoie de oameni talentați. Credem că este un moment bun în care am venit la Cluj. Sperăm să îi găsim aici. Un lucru pot să vă asigur: am venit aici să rămânem”, Malte Radmann, Președinte al Consiliului Executiv al Porsche Engineering.

Porsche Engineering România este cea de-a șasea filială a companiei și este gândită pentru a completa gama de servicii furnizate de celelalte unități din Weissach, Bietigheim-Bissingen, Praga, Shanghai și Nardo.

Inginerii de aici vor lucra și vor dezvolta interfața om – mașină, dar și sisteme de comunicare car-to-car.

“Nu ne concentrăm doar pe dezvoltare de software. Ne trebuie și ingineri care să aibă o perspectivă largă asupra industriei. Ceea ce dezvoltăm aici are un grad mare de probabilitate să ajungă pe viitoarea generație Panamera”, Dirk Lappe, Managing Director în cadrul Porsche Engineering Group .

Adaugă un comentariu