A mers dincolo de lege. Și-a făcut numere de înmatriculare din două bucăți de carton

Un bărbat în vârstă de 41 de ani din comuna Voiținel, județul Suceava, s-a gândit că poate fenta legea. După ce oamenii legii i-au reținut plăcuțele de înmatriculare pentru că nu deținea o asigurare obligatorie RCA valabilă, acesta și-a pus numere homemade.

Pe scurt, bărbatul nostru a luat două bucăți de carton pe care și-a trecut numărul de înmatriculare și le-a montat. Din nefericire, poliția a fost vigilentă, iar a doua zi după ce numerele i-au fost reținute a fost prins de un alt echipaj.

„În cauza s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat, precum şi măsura complementară de reţinerea permisului de conducere în vederea anulării’, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.

Via | Monitorul

Adaugă un comentariu