Audi TT Offroad Concept va avea o versiune de serie

Expus în premieră internațională în cadrul Salonului Auto de la Beijing, Audi TT Offroad Concept ar putea da naștere unei versiuni de serie.

Conform zvonurilor apărute în presa britanică, viitorul crossover german va debuta undeva în 2017.

În ceea ce privește numele acestuia, nemții erau hotărâți pentru Q4, însă denumirea este deținută de Alfa Romeo. În aceste condiții, Audi s-a reorientat către TTQ, crossover-ul urmând să facă parte din familia de modele TT.

Viitorul Audi TTQ va fi dezvoltat pe arhitectura MQB și va avea dimensiuni apropiate de Q3. Cât despre conceptele TT Allroad Shooting Brake și TT Sportback, acestea nu vor da naștere unor modele de serie.

Detalii complete despre Audi TT Offroad Concept.

Sursa |  Car

Adaugă un comentariu