În cazul unui accident maşina va apela serviciul de urgenţă

De săptămâna aceasta, toate maşinile care vor ieşi pe poarta fabricilor din Europa vor fi dotate cu echipamente care apelează singure sistemul de alertă 112.

Cum a ajuns să arate Michael Schumacher la patru ani de la accident

De necrezut! Ce atitudine are Mircea Badea când este oprit în trafic de polițiști

Sistemul eCall, care lansează automat apeluri de urgenţă în caz de accident, a devenit obligatoriu, odată cu intrarea în vigoarea unei reglementări data de Uniunea Europeană.

VIDEO – Doi șmecheri cu Porsche vor să-i aplice o corecție unui biciclist, dar au parte de SURPRIZA VIEȚII LOR!

Automobilele prevăzute cu eCall pot alerta cel mai apropiat centru de intervenţie de urgenţă, oriunde în Uniunea Europeană, transmiţând locul exact în care s-a produs accidentul, chiar dacă pasagerii sunt grav răniţi şi nu pot vorbi.

Ce se întâmplă dacă folosești anvelopele de iarnă pe perioada verii

Sistemul eCall transmite apelul la 112 atunci când senzorii de impact acţionează sistemele airbag, semn că maşina a fost implicată într-un accident destul de serios. Dispozitivul costă aproximativ 100 de euro şi foloseşte un card SIM pentru a efectua apelul. Sistemul eCall poate fi acţionat şi manual prin apăsarea unui buton în cazul în care sunteţi la volan şi sunteţi martorii unui accident.

PREȚURI INCREDIBILE pentru mașinile vândute de ANAF! Un BMW: 500 de lei!

În România, soluţia tehnică a sistemului eCall este de concepţie românească, fiind realizată de inginerii Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), iar serviciul 112 din România este pregătit încă din 2013 să primească apeluri de tip eCall.

Astfel, România este primul stat din Europa care şi-a modernizat infrastructura sistemului 112, la nivel naţional, cu capabilităţi eCall, şi este singura ţară care a pus în aplicare proiectul înainte de data recomandată.

Citeste mai mult: adev.ro/p6lavu

taguri
Adaugă un comentariu