De astăzi poți vizita Muzeul BMW prin intermediul unei aplicații de mobil

Începând de luna aceasta, pasionații de lumea auto au la dispoziție o aplicație dedicată telefoanelor inteligente prin care pot vizita Muzeul BMW. Prin intermediul acesteia, fanii pot previzualiza punctele de atracție din istoria BMW și produsele sale, înainte de a realiza călătoria.

În plus, tehnologia interactivă permite descoperirea în detaliu a exponatelor muzeului. Indiferent de traseul pe care vizitatorii îl aleg prin muzeu, aplicaţia le furnizează descrieri explicative detaliate ale diverselor săli cât şi a exponatelor individuale.

Ghidul este disponibil și cu comentarii audio în șapte limbi diferite. Aplicaţia BMW Museum este oferită în două versiuni – una pentru dispozitive cu sistem iOS şi una pentru cele cu sistem Android. Este disponibilă gratuit în Apple App Store şi Google Play Store cu începere din luna februarie 2016.

Muzeul BMW este organizat ca un oraş, cu o „stradă’ principală din care se accesează săli tematice, denumite „case’ (avem casa „Designului’, casa „BMW M’, casa „Publicităţii’, casa „BMW Seria 3′) şi care trece şi prin „piaţa’ principală, dedicată modelelor roadster. Muzeul are o suprafață expozițioanlă de aproximativ 5.000 de metri pătrați și este situat în imediata apropiere a sediului central BMW.

Adaugă un comentariu