Este blocarea roţilor în parcările supermarketurilor legală? Ce spun poliţiştii şi cine are dreptul să facă acest lucru

Blocarea roţilor de către firmele care au contract cu supermarketuri constituie o practică ilegală! La această concluzie au ajuns reprezentanţii Primăriei Timişoara după ce s-au confruntat cu reclamaţii.

Comisia de Circulaţie a municipiului Timişoara s-a întrunit de urgenţă, pentru a analiza faptul că unele centre comerciale şi supermarket-uri practică blocarea roţilor autovehiculelor, ai căror conducători auto parcheză în parcările acestora. Totodată, percep taxe de deblocare.

Primăria aduce la cunoştinţă faptul că aceste practici au fost realizate şi în trecut, de o altă societatea comercială, Îngerii Galbeni, dar au fost considerate ilegale de către instanţele judecătoreşti competente de pe raza Timişoarei, se arată într-un material publicat de adevarul.ro.

Autorităţile susţin că parcarea fără acces controlat este considerată deschisă circulaţiei publice şi se supune reglementărilor Codului Rutier, aprobat prin OUG nr. 195/2002. În conformitate cu prevederile Codului Rutier, aprobat prin OUG nr. 195/2002, doar societăţile autorizate de primării pot să realizeze serviciul de blocare sau ridicare, transport, depozitare şi eliberare a autovehiculelor numai în prezenţa personalului din cadrul Poliţiei Rutiere.

Pe de altă parte o altă situaţie aparent neclară a fost lămurită de poliţişti la Piteşti. Dilema era legată de competenţa Poliţii Rutiere în amendarea maşinilor parcate pe locurile destinate persoanelor cu handicap din cadrul parcărilor deţinute de marile centre comerciale.

În baza legii 448 din 2006 privind protecția și promovarea persoanelor cu handicap, polițiștii au dreptul să-i sancționeze pe cei care parchează pe locurile destinate strict persoanelor cu handicap, inclusiv în parcările centrelor comerciale, ale hipermarketurilor sau supermarketurilor, se arată într-un material epitesti.ro. Informaţiile provin de la purtătorul de cuvânt al Poliţiei Argeş şi oficialul a mai precizat că amenzile sunt cuprinse între 1000 şi 2000 de lei.

Pe lângă blocarea roţilor a apărut şi o nouă metodă: caracatița de parbriz, noua măsură împotriva șoferilor care parchează neregulamentar. Începând din primăvară, șoferii gălățeni se vor gândi de două ori înainte să parcheze neregulamentar. Autoritățile locale vor introduce un nou sistem de blocare a mașinilor, cum nu s-a mai văzut în România până acum.

Adaugă un comentariu