Ianuarie 2016: Înmatriculările vehiculelor second-hand, în creștere față de 2015

Numărul înmatriculărilor de vehicule second-hand în prima lună a anului 2016 a fost de 16.471 de unități, cu 6,37% mai mult fața de aceeași perioadă a lui 2015. Brandul Volkswagen rămâne pe primul loc în preferințele românilor cu 4.728 de exemplare, în creștere față de 2015 cu 8,34%.

Pe locul secund se află Opel cu 2.580 de unități, în scădere cu 6,25% față de 2015, iar pe trei este Ford cu 1.916 mașini, în creștere cu 7,94% față de ianuarie 2015. Topul înmatriculărilor vehiculelor second-hand continuă cu BMW (1.247 unităţi, +25,58%), Audi (1.301 unităţi, +22,62%), Skoda (799 unităţi, +22,92%), Renault (638 unităţi, +4,09%), Mercedes-Benz (630 unităţi, +3,28%), Seat (330 unităţi, -1,20%), Peugeot (325 unităţi, +0,95%) şi Fiat (309 unităţi, -36,68%).

Cât despre piața de vehicule noi, aceasta a înregistrat o creștere de 16%, însă volum rămâne la un nivel mic. Astfel, în luna ianuarie 2016 au fost înmatriculate în România 5.800 de mașini noi. Aici, pe primul loc se află Dacia, urmată de Volkswagen și Skoda.

Via | Economica

Adaugă un comentariu