Un jurnalist englez se întreabă dacă ați plăti 16.000 € pentru o Dacia care să arate așa

În cazul în care te întrebi oare cum ar arăta un van Dacia, te ajută jurnaliștii de la Autocar. Scopul lor: să creeze cel mai accesibil van modern.

Citește și:

Cum va arăta noua Dacia SanderoExclusiv AUTO BILD ROMÂNIA: iată NOUA generație DACIA SANDERO!

 

 

 

 

Dacia are o gamă variată de modele ispititoare, lucru care se vede cel mai bine prin prisma cifrelor de vânzări. Sunt cele mai dotate autoturisme din segmentul lor? Nu? Sunt cele mai frumoase? Frumusețea este subiectivă oricum. Important este că Dacia reușește încă să creeze produse care să bifeze cât mai multe necesități, într-un buget cât mai restrâns. Nu e nicio surpriză că are cele mai multe prezențe în topul nostru Rabla 2020 de anul acesta.

Dacia Sandman van — randare Autocar

Dacia Sandman. Credit vizual: Ben Summerell-Youde / Autocar

În așteptare noilor Logan și Sandero, avem parte de o lucrătură inedită — o randare semnată de graficianul Ben Summerell-Youde de la Autocar. Este vorba despre Dacia Sandman! Dacă ai auzit până acum de prenumele acesta, atunci fie ești fan Metallica, fie ești familiarizat cu Australia și deja știi de Holden Sandman.

Ideea pentru un van Dacia i-a venit jurnalistului auto Colin Goodwood, inspirat de comunitatea de kite-surferi, pentru care automobilul ideal este o dubiță. Colin s-a întrebat oare cum ar trebui să arate, și cu ce ar trebui să fie echipat un van astfel încât să fie atrăgătoar pentru cei care prioritizează practicitatea și nu marca. Există deja un brand care face asta, nu? Dacia!

Dacia Sandman van — randare Autocar

Dacia Sandman. Credit vizual: Ben Summerell-Youde / Autocar

Exact ca în cazul unui configurator, Colin a înșirat specificații pe care un iubitor de natură le-ar căuta într-un van. Să fie scurt. Să aibă suprafețe vitrate, dar să fie fumurii (pentru siguranță și confort). Să aibă, în partea din spate, mult — și ușor configurabil — spațiu; fotoliile executive sunt frumoase, dar nu foarte practice.

„Pentru clienții mai puțin practici, sau cu mai puțină imaginație, vom oferi pachete opționale precum un sistem de draperii pentru ușa din spate (n. red.: pe care poți să le montezi atunci când ții ușa din spate ridicată), un duș pe bază de gravitație și poate ceea ce în limbajul modern este descris ca „soluții de depozitare’. Orice ar mai fi nevoie pentru un vehicul de camping vom lăsa clientul să-și cumpere după aia pentru el’, explică Goodwood în articolul său.

Dacia Sandman van — randare Autocar

Dacia Sandman. Credit vizual: Ben Summerell-Youde / Autocar

Ar putea avea sub capotă motorizarea dCi 120, un diesel cu 120 CP și 320 Nm. Cu transmisie manuală în șase trepte. La interior, primești aer condiționat manual, geamuri cu macara, radio cu Bluetooth („fără infotainment sau multimedia. Clienții noștri au astea pe smartphone-uri și nu vor să plătească în plus degeaba’) și cam atât.

Cât ar costa pachetul? 15.000 de lire (circa 16.000 €), își imaginează Goodwood. Dacia, ai luat notițe?

Credit foto: Ben Summerell-Youde / Autocar

    MEM says:

    Nuuu …

    Cris says:

    Nu cred sa le de-a prin cap să facă și nici nu cred că au la Renault un birou de presă,că sa vadă ce scriem noi sau jurnaliștii din toată lumea.Nu țin ei cont de ce zic angajații…Asta este un furgon făcut de Renault la uzina de lângă Le Havre,Trafic.Sr face și Fiat tot acolo(nu știu numele).De ce nu si o Dacia ?Ah ,știu..Nu s-ar mai vinde Renault Trafic-ul…

Adaugă un comentariu