Când vor fi mașinile electrice la fel de profitabile precum cele convenționale?

Deși dezvolarea de mașini electrice este extrem de costisitoare pentru constructorii auto, cei de la Volvo garantează că investiția este una profitabilă, pe termen lung. Directorul General al companiei estimează că, până în 2025, mașinile electrice vor genera pentru companie un profit egal cu cel produs de mașinile cu motoare cu ardere internă.

Constructorul suedez Volvo intenționează ca, în fiecare an,  să investească aproximativ 5% din veniturile anuale în dezvoltarea de mașini electrice și autonome. Strategia țintește, printre altele, lansarea în producție de serie a cinci modele 100% electrice, în viitorul apropiat.

Costurile vor fi imense, dar oare merită? Vor deveni vreodată mașinile electrice la fel de profitabile pentru producători precum cele convenționale?

Mașinile electrice, o investiție inspirată pentru producători

Directorul General al Volvo Cars este optimist din acest punct de vedere. Håkan Samuelsson spune că mașinile electrice se vor dovedi a fi o investiție extrem de inspirată, din punct de vedere financiar: „Este foarte dificil de estimat dacă vom avea în 2025 același profit pe care l-am avut în 2015… pentru că mașinile electrice sunt foarte scumpe. Dar sunt ferm convins că vom obține același profit de pe urma mașinilor electrice ca cel din vânzarea de mașini convenționale, cu combustie internă, în 2025‘, a declarat acesta jurnaliștilor de la Reuters.

 

Citește și:

Parcare gratuită în București, pe timpul nopții – Primăria Capitalei a publicat proiectul

Ziua Poliției – Mesajul unui lider de sindicat: „Ne deplasăm la intervenții în coșciuge cu girofar’

Amenzi mai mici pentru șoferi! Proiectul a fost adoptat tacit

Mașinile Volvo vor parca singure, dacă șoferul a consumat alcool

Istoric vehicul – aplicația RAR prin care poți verifica istoricul unei mașini

 

În sprijinul afirmației sale, Samuelsson precizează că vor scădea treptat prețurile componentelor pentru mașini electrice, precum bateriile. În plus, autoturismele convenționale vor deveni din ce în ce mai puțin profitabile, în contextul reglementărilor tot mai strice impuse de autorități cu privire la emisiile de CO2.

 

Sursa foto: 123RF.com

Adaugă un comentariu