Mazda CX-4 va fi expusă la Beijing

Mazda a anunțat că va expune noul CX-4 în cadrul Salonului Auto de la Beijing. Ei bine, da, producătorii sunt axați pe SUV-uri, iar Mazda pare că nu face rabat de la această regulă.

Pentru moment, există foarte puține informații cu privire la viitoarea Mazda CX-4. Aceasta ar urma să fie comercializată doar pe piața locală, iar un posibil debut internațional încă nu a intrat în ecuație. Cel puțin asta suferează zvonurile apărute în piață.

Din punct de vedere al designului, CX-4 va merge pe “clasica” filozofie KODO Soul of Motion, iar tehnologiile vor fi înglobate sub umbrela SkyActiv. Aparent, viitorul SUV al producătorului nipon va avea dimensiuni apropiate de cele ale prototipului Koeru, concept prezentat în 2015, la Frankfurt.

Koeru măsoară 4,6 metri lungime, 1,9 metri lățime, 1,5 metri înălțime și are un ampatament de 2,7 metri. Totodată, niponii spun că viitorul CX-4 va miza și mai mult pe plăcerea pe care o resimte șoferul.

Cu detalii complete vom reveni după debutul lui Mazda CX-4 în cadrul Salonului Auto de la Beijing.

Adaugă un comentariu