O șoferiță cu vechime de o lună a distrus o casă

O șoferiță care avea permisul de numai o lună a dărâmat zidul unei locuințe, în Bistrița Năsăud. Tânăra de 18 ani a pierdut control volanului, a ieșit de pe șosea și a parcurs zeci de metri până să producă accidentul.

Evenimentul rutier a avut loc duminică în localitatea Chiuza. Din fericire, nici conducătoarea auto dar nici pasagerii sau oamenii din casă nu au fost răniți. Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, accidentul s-a produs pe DN 17D.

Tânăra şoferiţă conducea un autoturism pe direcţia Beclean-Năsăud şi, potrivit cercetărilor făcute la faţa locului, nu ar fi adaptat viteza într-o curbă şi a ieşit în afara părţii carosabile, unde a intrat într-un imobil.

Maşina a distrus unul dintre pereţii casei, pe care se afla montat un boiler. Șoferiţa dobândise permisul de conducere în luna decembrie a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița Năsăud, Crina Sîrb. Tânăra era în maşină cu alte două persoane, dar toate au refuzat transportul la spital.

Şoferiţa a primit îngrijiri medicale la faţa locului din partea echipajului SMURD. În urma testului de alcoolemie, polițiștii au constata că nu băuse.

Sursa: libertatea.ro

Pe de altă un șofer din Prahova a trecut de două ori pe lângă un impact frontal, mulțumită doar reacției celorlalți participanți la trafic. Există șoferi a căror nepăsare privind siguranța lor și a celor din jurul lor este uimitoare. Cel mai recent exemplu vine din județul Prahova, unde un șofer inconștient a trecut, în decurs de nici jumătate de minut, pe lângă două accidente probabil fatale. Iată clipul video cu acest incident.

taguri
Adaugă un comentariu