Parcare gratuită în București, pe timpul nopții – Primăria Capitalei a publicat proiectul

Parcare gratuită în București, pe timpul nopții, în intervalul orar 19:30 – 07:30. Aceasta este una dintre măsurile prevăzute într-un proiect de hotărâre pus în dezbatere publică de Primăria Capitalei. De asemenea, actul normativ stabilește și anumite tarife pentru exploatarea locurilor de parcare pe timpul zilei.

Potrivit proiectului de hotărâre publicat de Primăria Capitalei, cetățenii ar urma să beneficieze de parcare gratuită în București, pe timpul nopții. În ceea ce privește exploatarea parcajelor pe timpul zilei, tarifele variază în funcție de localizare. Actul normativ împarte Capitala în trei zone: centrul este denumit Zona 0, iar înspre periferie sunt delimitate zonele 1 și 2.

Tarif parcare în Zona 0 (centrul Bucureștiului)

După cum este precizat în proiectul de hotărâre, această regiune este delimitată de următoarele străzi: Piața C.A. Rosetti, Str. Tudor Arghezi, Str. Dr. Dimitrie G Gerota, Str. Jean Louis Calderon, Str. C.A. Rosetti, B-dul Nicolae Bălcescu, Str. Ion Câmpineanu, Calea Victoriei, Splaiul Independenței, Str. Halelor, Piața Unirii, B-dul Unirii, B-dul Mircea Vodă, Str. Matei Basarab, B-dul Hristo Botev.

În centrul Bucureștiului, tariful este de 10 lei pe oră, de luni până vineri, între 7:30 – 19:30. În afara acestui interval orar, parcarea este gratuită, inclusiv în zilele de sărbători legale. Suma respectivă se aplică în primele două ore de utilizare a spațiului, după care prețul crește la 20 de lei pe oră.

În ceea ce privește tarifele pe bază de abonamente, valabile pentru Zona 0, acestea sunt de 300 de lei/săptămână, de 1.000 de lei/lună, de 5.400 de lei/semestru sau de 9.600 de lei pe an. În toate cazurile, locul de parcare se utilizează fără rezervare, de luni până vineri, între 7:30 – 19:30. În plus, cei care achiziționează un abonament pentru Zona 0 îl pot folosi și pentru a parca în zonele 1 și 2.

Riveranii au parte de tarife reduse, beneficiind și de rezervarea locului de parcare, astfel: 500 de lei/lună, 2.700 de lei/semestru sau 4.800 de lei/an. În cazul lor, rezervarea locului este valabilă în următoarele intervale: de luni până vineri între 19:30 – 07:30; de vineri, ora 19:30, până luni, ora 07:30; în zilele declarate ca sărbători legale, în intervalul 0:00 – 24:00.

 

 

 

Tarif parcare în Zona 1

Următorul spațiu menționat în actul normativ, situat între Zona 0 și Zona 2, este delimitat de următoarele străzi: Piața Francofoniei, Calea 13 Septembrie, Șos. Panduri, B-dul Geniului, Șos. Cotroceni, Splaiul Independenței, B-dul Mihail Kogălniceanu, Str. Vasile Pârvan, Str. Berzei, Str. Gării de Nord, Piața Gării de Nord, Calea Griviței, Șos. Nicolae Titulescu, B-dul Banul Manta, B-dul Ion Mihalche, Str. Aviator Popișteanu, B-dul Expoziției, Str. Parcului, Str. Tipografilor, Șos. București-Ploiești, Bd-ul Aerogării, Str. Nicolae G. Caranfil, B-dul Beijing, B-dul Mircea Eliade, Calea Floreasca, Str. Polonă, Str. Mihai Eminescu, Str. Traian, B-dul Pache Protopopescu, Șos. Mihai Bravu, Str. Traian Popovici, Calea Dudești, B-dul Octavian Goga, Str. Nerva Traian, B-dul Gheorghe Șincai, Str. Lânăriei, Calea Șerban Vodă, B-dul Mărășești, Piața Libertății, Str. Mitropolit Nifon, Piața Regina Maria, B-dul Libertății.

În această zonă, tariful orar este de 5 lei/oră, de luni până vineri, între 07:30 – 19:30. După primele două ore de utilizare a parcajului, tariful devine de 10 lei/oră.

Abonamentul se poate obține prin plata a 180 lei/săptămână, 600 de lei/lună, 3.240 de lei/semestru sau 5.760 de lei/an. Locul astfel obținut se poate folosi fără rezervare, de luni până vineri, în intervalul 07:30 – 19:30.

Deținătorul unui abonament pentru Zona 1 îl poate utiliza și pentru a parca regulamentar în Zona 2, în perioada contractată.

Pentru a-și asigura un loc de parcare în Zona 1, riveranii trebuie să scoată din buzunar 300 de lei/lună, 1.620 de lei/semestru sau 2.880 de lei/an. Locul acestora este rezervat după cum urmează: de luni până vineri, între 19:30 – 07:30; de vineri, ora 19:30, până luni, la ora 07:30; în zilele declarate ca sărbători legale, între 0:00 – 24:00.

 

Tarif parcare în Zona 2

 

Citește și:

Parcarea laterală este reinventată prin acest truc

Diferența dintre a frâna CU ABS și FĂRĂ ABS

Examen auto – Cum obții permisul de conducere, pentru fiecare categorie în parte

O Dacia mătură tot ce îi stă în cale

ABS, TSI, ESP – Ce înseamnă aceste prescurtări

 

Zona 2 a Capitalei include locurile de parcare amenajate între Zona 1 și limita administrativă a orașului.

În această regiune, tariful este de 2,5 lei/oră, de luni până vineri, între 07:30 – 19:30.

De asemenea, persoanele fizice pot plăti un abonament de 90 de lei/săptămână, 300 de lei/șună, 1.620 de lei/semestru sau 2.800 de lei/an, pentru utilizarea unui loc de parcare fără rezervare, de luni până vineri, între 07:30 – 19:30.

Riveranii nu trebuie să plătească decât 150 de lei/lună, 810 lei/semestru sau 1.440 de lei/an pentru a obține un loc de parcare rezervat pentru mașina nominalizată, astfel: de luni până vineri, între 19:30 – 07:30; de vineri, ora 19:30, până luni, ora 07:30; în zilele declarate ca sărbători legale, între 0:00 – 24:00.

Tarifele orare de parcare pot fi plătite în mai multe moduri de către cetățenii interesați, după cum urmează:

  • tichete preplătite;
  • prin eliberarea de tichete de parcare de către operatorul parcării;
  • sistem de autotaxare (parcometru);
  • prin SMS;
  • online, prin aplicația „Parking București’, cu card bancar sau SMS.

Parcare gratuită în București, de luni până vineri, între 19:30 – 07:30

În toate cele trei zone, adică în întreg Bucureștiul, parcarea va fi gratuită în afara intervalelor orare menționate mai sus. Practic, bucureștenii nu trebuie să plătească nimic de luni până vineri, în intervalul orar 19:30 – 07:30, și nici în weekend.

Navetiștilor care au drum prin zona Străulești le reamintim că au la dispoziție și varianta de a parca în Terminalul Multimodal Străulești, unde tariful orar a fost redus la jumătate.

Pentru mai multe informații, proiectul de hotărâre poate fi consultat integral pe site-ul Primăriei Municipiului București. Acesta se află momentan în dezbatere publică, procedură care se va încheia oficial pe 6 mai 2019.

    Dragos says:

    Bun… si cu cei din provincie ce facem? Cei care dintr-un motiv sau altul stau in Bucuresti, si ca oricare roman care se respecta, si-au adus si masinile personale pentru care nu platesc taxe in orasul asta… tot proiectul prezentat mai sus descrie inca o taxa pentru bucuresteni, in timp ce orasul este invadat de masini de provincie. Numai in fata blocului meu, pe o distanta de maxim 50 de m puteti numara in fiecare seara in jur de 11-12 masini de provincie. Mergeti in zona Mosilor -Eminescu, la Obor, pe toata Colentina… vedeti cate masini de provincie sunt acolo!!!!

Adaugă un comentariu