Porsche Taycan, praf și pulbere după ce a luat foc și a explodat într-un garaj (VIDEO)

Super electrica din Stuttgart, Porsche Taycan, suferă de aceeași problemă de care suferă mașinile sport electrice moderne: combustie spontană.

Citește și:

Porsche Taycan, lansat oficial în România în cadrul unui eveniment cu valențe SF

Porsche Taycan, întrecere cu Tesla Model S pe autostradă la 250 km/h (VIDEO)

Un duel mult așteptat: Porsche Taycan Turbo S vs Tesla Model S P100D (VIDEO)

Tesla Model S spulberă recordul deținut de Porsche Taycan pe Nürburgring

Porsche Taycan debutează oficial: tot ce trebuie să știi

Taycan, prima electrică de serie de la Porsche, se bucură de enorm de multă popularitate – până și Bill Gates și-a cumpărat una, aceasta fiind prima lui achiziție electrică. Sigur, pachetul oferit de Taycan îl transformă într-o achiziție ideală pentru toată familia: accelerații fulminante, sute de cai-putere, spațiu pentru patru pasageri și pentru bagaje, și tehnologii de ultimă oră.

Din păcate, a apărut și primul caz nefericit pentru Porsche: un Taycan a luat foc și a explodat (spun martorii). Evenimentul s-a produs pe 16 Februarie în Florida de Sud, în garajul posesorului mașinii. Nu se știu detalii despre contextul care a dus la stârnirea incendiului, însă clipul postat pe canalul de YouTube Cop Block prezintă garajul cu pricina și ceea ce a mai rămas din electrica de 150.000 de dolari.

Porsche a confirmat că autoturismul din imagine este într-adevăr un Taycan, însă oficialii nu s-au putut pronunța în privința incidentului. „Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Ancheta abia a început, așa că nu avem prea multe informații de comunicat în acest moment’, a declarat pentru TaycanEVForum Calvin Kim, Porsche Taycan Product Spokenperson.

Din ce am învățat până acum din cazurile modelelor Tesla care au suferit o soartă similară, principalul „suspect’ ar fi sistemul de alimentare cu curent al mașinii electrice. Vom reveni cu informații imediat ce ancheta pornită de producător va fi ajuns la o concluzie.

    User_Smart says:

    Si daca a umblat la ea sau daca nu a avut grija de ea? V-ati pus intrebare asta intainte sa scrieti un articol ?

Adaugă un comentariu