Primăria din Bistrița, amendată după ce o șoferiță s-a răsturnat cu mașina în albia unui râu

Momente de panică pentru o șoferiță din Bistrița, după ce tânăra a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat în albia unui râu. În urma evenimentului rutier, primăria a fost amendată de polițiști.

Incidentul s-a produs chiar în zona Codrişor, din municipiul Bistriţa. Din cauza gheții de pe drumul de piatră, o șoferiță a pierdut controlul volanului și a plonjat cu mașina în râu.

„În această dimineață, polițiștii Biroului Rutier au intervenit pentru efectuarea de verificări în vederea stabilirii exacte a împrejurărilor și cauzei în care a avut loc un accident rutier. O tânără de 24 de ani, din Bistrița, a fost rănită și transportată la spital. Tânăra a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ’,au transmis reprezentanții IPJ Bistrița.

De asemenea, poliția a deschis un dosare penal. „Totodată, polițiștii Biroului Rutier l-au sancționat pe administratorul drumului pentru neîndeplinirea obligațiilor de întreținere a drumului public pe timp de iarnă, potrivit reglementărilor în vigoare. Cuantumul amenzii este în valoare de 3.045 de lei’.

Drumul este administrat de Primărie. Autorităţile locale au intervenit la faţa locului cu mai multe echipaje de pompieri şi un echipaj SMURD. Când au ajuns la faţa locului, echipele de intervenţie au descoperit că tânăra, de aproximativ 25 de ani, reuşişe deja să se autoevacueze.

Sursa: libertatea.ro

taguri
    wefwe says:

    tara de asistati o sa ajungem daca toti i au carnetul pe orice altceva in afara de competenta; oare drumul e vinovat ca soferita nu adapteaza viteza la conditiile de trafic?

Adaugă un comentariu