Doar 3,2% dintre români se implică în acțiuni de voluntariat. Nivelul scăzut de educație și lipsa timpului, principalele cauze descoperite

România are o problemă cu voluntariatul. Conform datelor Eurostat, doar 3,2% dintre români se implică în activități de voluntariat. Cercetarea realizată de organismul Comisiei Europene mai arată că principalele motive care determină neimplicarea în acțiuni de voluntariat a românilor, dar și a celorlalți europeni, sunt nivelul de educație scăzut sau lipsa timpului.

În România, doar 3,2% dintre persoane se implică în acțiuni de voluntariat în cadru formal, organizat în mod oficial de o instituție, și tot 3,2%, în cadrul voluntariat informal, adică fără să aparțină unei instituții.

Pe treptele codașe, alături de România, se mai află și Cipru, unde 2,6% dintre persoane se implică în acțiuni de voluntariat informal și 7,2% în acțiuni de voluntariat formal, dar și Malta, cu 0,9% persoane care se implică în voluntariat informal și 8,8% în voluntariat formal.

La polul opus, fruntașii Europei la voluntariat, sunt cei din Olanda, cu 82,5% persoane care se implică în voluntariat informal și 40,3% în acțiuni de voluntariat formal. În Finlanda, 74,2% dintre persoane se implică în voluntariat informal și 34,1% în voluntariat formal, în timp ce, în Suedia, cercetarea arată că 70,4% dintre persoane se implică în voluntariat informal și 35,5% în voluntariat formal.

Cercetătorii care au analizat datele la nivel european menționează că diferențele foarte mari între atitudinile țărilor membre față de voluntariat și implicarea în astfel de activități pot fi explicate și prin diferențele culturale și de structurile sociale, de la țară la țară.

Dincolo de diferențe, cercetătorii au descoperit că motivația care unește locuitorii tuturor țărilor europene este educația. Cu cât nivelul de educație este mai scăzut, cu atât scade și gradul de implicare în activități de voluntariat.

De exemplu, la nivel european, ca medie, dintre persoanele care se implică în activități de voluntariat, 28,4% au studii universitare, 11,5%, studii primare (sau mai puțin) și liceale.

Tot ca medie europeană dintre răspunsurile celor incluși în cercetare, se arată că persoanele cu un nivel mai scăzut de educație au răspuns mai frecvent că nu sunt interesate de activități de voluntariat, în timp ce persoanele cu educație universitară au declarat că nu pot participa în activități de voluntariat din cauza lipsei timpului sau alte motive.

Între femei și bărbați nu s-au descoperit diferențe semnificative, iar în ceea ce privește vârstele, cele mai active grupe la nivel european s-au dovedit a fi cei cu vârste între 65 și 74 de ani și cei cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani.

Datele fac parte dintr-o cercetare realizată de Eurostat în 2015 și publicată în 2017.

Adaugă un comentariu