România va avea 50 de kilometri noi de autostradă în 2015 și 200 de kilometri în 2016

În prezent, în România există aproximativ 700 de kilometri de autostradă, iar până la finalul acestui an, încă 50 de kilometri vor fi încheiați.

În 2016, planul prevede finalizarea altor 200 de kilometri. Informațiile vin din partea ministrului Transporturilor, Ioan Rus, citat de Mediafax.

“În acest moment avem spre 700 kilometri de autostradă în operare. În 2016, cu siguranţă finalizăm şi vom putea circula pe Sibiu – Nădlac, pe Cluj – Borş, cu o excepţie între Mihăieşti şi Suplacu de Barcău, care ar putea fi finalizată în 2017, pe Cluj – Târgu Mureş, Târgu Mureş – Făgăraş, Sibiu – Făgăraş, Făgăraş – Braşov în situaţia în care vom fi extraordinari de activi, dacă nu în 2017. Cu certitudine vor fi încă 250 de kilometri de autostradă în 2016”, a declarat Rus.

Anul acesta, sunt programate inaugurări pe segmentele: Nădlac – Arad (16,6 km), lotul 2 Timișoara – Lugoj (25,7 km), Gilău – Nădășelu (8,7 km) și București – Ploiești (4,9 km).

Conform informațiilor oferite de ministrul Transporturilor, sumele pentru investițiile în infrastructură vor putea fi asigurate în anii viitori din finanțări europene de 6 miliarde de euro (incluzând cofinanțarea națională), acciza aplicată carburanților, rovinietă, concesiuni și parteneriate public-private (4 miliarde euro) și credite de la Banca Europeană de Investiții, BERD și Banca Mondială.

“Ultima scuză este că nu avem bani”, a declarat ministrul, arătând că până în prezent principalele probleme apărute au fost ineficienţa şi lipsa structurării proiectelor.

Sursa | Mediafax

Adaugă un comentariu