Un șofer băut a adormit la volan, iar șarpele său de 4,5 m a încercat să „evadeze” din mașină

Pompierii din Denver, Colorado (SUA) s-au confruntat weekendul trecut cu un caz inedit: un șarpe lung de 4,5 metri era în plin proces de a „evada’ dintr-o mașină, în timp ce stăpânul său era leșinat pe scaunul șoferului, în stare de ebrietate.

Întâmplarea a fost dezvăluită chiar de către reprezentanții Detașamentului de Pompieri din Denver, printr-un mesaj pe pagina oficială de Twitter. Conducătorul auto băut adormise pe scaun cu geamul întredeschis, fără să-și imagineze că șarpele său ar putea încerca să se elibereze. Norocul face ca pompierii să fi trecut prin dreptul său chiar când animalul ajunsese să se târască pe plafon, scenă imposibil de omis.

 

Citește și:

LEGEA RADARELOR: modificări importante! Nimeni nu mai scapă!

Faci asta la volan şi te trezeşti direct FĂRĂ PERMIS pentru 90 de zile!

 

În plus, Carscoops scrie că șoferul mai era însoțit în habitaclu și de un al doilea animal de companie – un cățel.

Noi aventuri cu animale, în acest weekend, pentru Detașamentul de Pompieri din Denver – de data aceasta, cu reptile. Autospeciala #29 a descoperit o persoană leșinată în propria mașină, în vreme ce șarpele ei de 4,5 metri lungime se târa pe lângă geamul șoferului, înspre plafon! Nu conduceți în stare de ebrietate, mai ales dacă sunteți însoțiți în mașină de șarpele pe care-l aveți ca animal de companie!‘, scriu pompierii pe Twitter.

 

Sursa foto: Twitter/@Denver_Fire

    Mircea says:

    “Aleatoriu”. Nu inseamna “aiurea”.
    Cand in presa auto gasesti cuvinte alese “ la intamplare” , de parca redactorul nu a luat bac-ul, te gandesti ca respectul pentru cititor a ajuns la zero ; deschid pagina electronica cu dorinta de a citi despre tehnica/statistici/teste/etc si gasesc articole despre nimicuri . Am inteles, vreti sa diversificati spectrul de cititori, asa este-numarul celor fara “bac” ,dar cu masini, este in crestere.

Adaugă un comentariu