Știați că? Șoferii nu sunt obligați să aibă la ei asigurarea RCA și nici s-o prezinte polițiștilor

Șoferii nu au obligația de a deține asupra lor dovada asigurării RCA și nici nu trebuie să o prezinte polițiștilor. Aceasta este decizia la care a ajuns o instanță din România. Decizia este difinitivă.

În 2015, un șofer a fost amendat pentru că nu a avut asupra sa dovada plății RCA. Acesta a contestat în instanță procesul-verbal de contravenție și a câștigat. Instanța a decis că nu există nicio prevedere expresă care să-l oblige pe conducător să aibă asupra sa dovada asigurării, nici în contextul Legii nr. 136/1995 (vechea lege privind RCA-urile, în prezent abrogată și înlocuită de noul cadru RCA – OUG nr. 54/2016), nici în al OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice ori al regulamentului de punere în aplicare a acestei ordonanțe.

Atenție!

În prezent, regimul RCA nu mai este însă guvernat de Legea nr. 136/1995, cea la care s-a raportat instanța de judecată, ci de OUG nr. 54/2016, iar polița de asigurare este acum înlocuită de noua reglementare cu contractul de asigurare. Cu toate acestea, concluzia la care a ajuns instanța în materia obligației conducătorului de a avea asupra sa dovada RCA rămâne în picioare chiar și în contextul noului regim al RCA, întrucât nici OUG nr. 54/2016 nu prevede nimic în legătură cu vreo obligație de acest fel.

Sursa | Avocatnet

taguri
    Ovidiu says:

    De acord că nu e obligatoriu. Polița RCA poate fi verificată de oricine (ca urmare și de polițist) în aplicația CEDAM. Însă ce te faci în cazul în care îți închei azi polița și peste două zile ești oprit de polițist, nu ai la tine polița iar în urma verificărilor polițistului în CEDAM, reiese că tu nu ai o poliță valabilă, întrucât societatea de asigurare nu a efectuat actualizarea acesteia în bazele CEDAM. Vă spun eu. Rămâneți fără talon și fără plăcuțele cu numerele de înmatriculare. Dar rămâneți totuși cu ceva, respectiv cu o amendă de 1000 lei în cel mai bun caz și 2000 în cel mai rău caz. Bineînțeles că în urma unei plângeri contravenționale pe care o veți depune și la care veți atașa copia poliței RCA pe care ați ținut-o acasă, vi se va da câștig de cauză. Dar vă întreb: de ce atâta bătaie de cap și alergătură la taxe și impozite pentru taxa de timbru, la judecătorie pentru depunerea plângerii, decât să o aveți măcar în copie (așa cum o am și eu) la parasolar.
    Ca urmare, nu înțeleg rostul acestor articole (de doi bani dacă mă întrebați pe mine) care mai rău te bagă în belele, decât să-ți dea o soluție clară la o problemă avută de cineva și care a trebuit a fi rezolvată prin intermediul unei instanțe judecătorești.
    O seară bună tuturor !

Adaugă un comentariu