Test comparativ Dacia Logan MCV vs Renault Clio Estate

Breakurile mici pierd teren in fata SUV-urilor. Grupul Renault ofera totusi doua breakuri reusite in acest segment: Dacia Logan MCV si Renault Clio Estate. Test comparativ cu cele doua modele in versiunile cu motoare diesel de 90 CP.  

Segmentul breakurilor de clasa mica este pe cale de disparitie. Peugeot a renuntat la un succesor pentru 207 SW in favoarea SUV-ului 2008, producatorii asiatici, dar si Ford sau VW nu s-au implicat in acest segment, care este disputat in prezent intre grupul Renault, avand doua modele, si doua marci ale grupului VW – Seat si Skoda. Dupa comparativul dintre Renault Clio Estate si Skoda Fabia Combi, prezentam acum o comparatie intre Clio Estate 1.5 dCi si fratele sau mai ieftin de concern, Dacia Logan MCV, echipat cu exact acelasi motor – 1.5 dCi de 90 CP. MCV nu e un nume nou, dar conceptul e total nou: doar cinci locuri, design dedicat clar unui break, care renunta la aspectele utilitare (usi spate laterale, sapte locuri, versiune de marfa). Iar low cost’ a fost inlocuit acum cu alegerea inteleapta’ si veti vedea de ce.

Ce ofera

Logan MCV este dezvoltat pe platforma noului Logan, in fapt o revizuire a unei foste platforme de clasa B (Clio) a grupului Renault. Insa, spre deosebire de fostul MCV, ampatamentul breakului este identic cu al limuzinei. Din fericire, nu e un dezavantaj in comparatie cu Clio Estate, care preia si el neschimbat ampatamentul hatchback-ului. Dacia ofera in spate trei degete mai mult spatiu la cap si doua degete in plus la genunchi. Bancheta spate de la Dacia are un spatar mai bine profilat si ofera o sedere mai placuta, aceasta fiind si ceva mai generoasa. La Clio Estate, spatarul prea bombat al banchetei spate deranjeaza. |n schimb, in fata, Clio ofera scaune mai bune: tapiterie mai ferma, configurare mai buna, maneta de reglaj pe inaltime mai practica cu reglaj continuu al inaltimii. Mai lunga cu 22 cm datorita in special consolei mai lungi, este normal ca portbagajul Daciei sa fie mai voluminos (cu 130-138 de litri). Acesta este mai lung si mai inalt. Dar latimea este identica la ambele modele. Identica este si metoda de rabatere a banchetei, numai ca la Dacia suprafata creata nu este plana. Clio a apelat la un truc, avand podea dubla in portbagaj si astfel suprafata de incarcare este plana, roata de rezerva fiind amplasata sub masina. |n schimb, Dacia are o margine de incarcare putin mai joasa. Clio ofera o ambianta mai moderna si utilizeaza materiale mai bune, la Dacia fiind vizibila economia de costuri (vezi si lipsa cutiei de protectie la baterie). Si ergonomia este net superioara la Clio, plus faptul ca sistemul de navigatie este standard la Dynamique (400 de euro cu harta Europei la nivelul de top Laureate de la Dacia). Dar forma de playboy a lui Clio – aerodinamica superba, montant spate negru incadrat perfect in linia laterala – afecteaza vizibilitatea spre spate.

Cum se conduc

Aici e marea surpriza: ne asteptam ca un Renault generatie 2013 sa fie mai silentios decat Logan MCV. Dar nu este. Se confirma ceea ce am spus la lansarea noii game Dacia in noiembrie 2012: nivelul de zgomot este mult mai redus decat cel de la un model low-cost. Prin comparatie, nu sunt diferente intre Logan MCV si Clio Estate in ceea ce priveste nivelul de zgomot. Iar pe drumuri proaste, subiectiv, trenul de rulare al lui Clio, adaptat pentru drumuri proaste, pare chiar mai zgomotos decat al lui MCV. Pe aceleasi drumuri proaste, Dacia este clar mai confortabila. In schimb, suspensia moale a lui MCV genereaza ruliu destul de mare in viraje, iar pe autostrada, la viteze mari, Clio este mai ferm si mai placut la condus. Directia clasica hidraulica a lui MCV ofera un feedback mai bun decat cea electrica de la Renault, i­nsa, pe de alta parte, cea a lui Clio este mai incisiva si mai directa decat cea de la Dacia.  Surprinzatoare sunt si cifrele de consum, aproape identice la ambele modele. Renault vor­beste de un 1.5 dCi nou, desi cilindreea este aceeasi. In viata reala, in afara orasului, nu exista diferente de consum. Singurele diferente apar in oras, unde Renault are un mic avantaj datorita sistemului start&stop, inexistent la Dacia, care dispune insa, ca si Renault, de butonul Eco.

Cat costa

Comparand echiparile de top, Dacia are un avantaj la pretul standard de 2.800 de euro, dar acest avantaj se reduce la sub 2.000 de euro la pretul comparat deoarece Clio este mai bine dotat standard. Ridicarea nivelului tehnologic la Dacia a adus si o crestere de pret. Surprinzator, navigatia – standard la Renault – se plateste la Dacia. In plus, intretinerea e mai scumpa la Dacia decat la Renault.

 

Verdict

Renault castiga, dar cu mari emotii. Dacia s-a clasat milimetric in spate. Cum am spus si la inceput, Dacia nu mai este low-cost, ci alegerea inteleapta. Si chiar daca a pierdut la limita, are cel mai bun raport pret/puncte si cel mai bun raport pret/volum de incarcare. Pentru multe familii, asta conteaza. Cine vrea lifestyle si isi permite diferenta de bani (relativ mica), Clio Estate e solutia. Arata superb pentru un break.

1.   Renault Clio Estate 1.5 dCi Dynamique      454puncte

Mai modern, mai agil, mai placut la condus si foarte economic, Clio obtine victoria. Pretul rezonabil si designul superb sunt alte atuuri. Pierde puncte la spatiul interior.

2.   Dacia Logan MCV 1.5 dCi Laureate    447 puncte

MCV impresioneaza prin spatiul interior si portbagajul mai mari, prin confortul pe drumuri proaste si prin raportul pret/echipare, cel mai bun din piata. Ergonomia, scaunele slabe si moliciunea trenului de rulare il trag inapoi.

[table id=430 /]

Adaugă un comentariu