Vrei RCA ieftin? Acceptă să fii monitorizat de firma de asigurări

Prețul RCA-ului a ridicat o mulțime de probleme în ultima perioadă. De curând, companiile de asigurări au venit cu o serie de propuneri pentru a taxa șoferii indisciplinați și pentru a-i scuti de plăți ridicate pe cei corecți.

Prima propunere făcută de aceștia constă în monitorizarea conducătorilor auto prin sisteme GPS. Astfel, cei care acceptă să aibă instalat pe mașină un astfel de sistem vor obține un preț mai mic pentru RCA. Șoferii vor fi monitorizați și dacă sunt disciplinați în trafic și nu depășesc viteza legală vor avea doar beneficii.

Mai mult decât atât, companiile de asigurări vor o bază de date din partea poliției pentru a întocmi un cazier al fiecărui șofer. Ultima propunere a asiguratorilor constă în accesul la camerele video pentru controlul rovinietelor. Astfel, ei vor fi capabili să identifice în trafic șoferii care circulă fără RCA.

“Propunerile noastre vin ca urmare a situaţiei create şi duc la îmbunătăţirea ratei daunalităţii şi la un comportament cât mai bun al şoferilor”, a declarat Florentina Almajanu, reprezentantul Uniunii Societăţilor de Asigurare.

Dar până să vedem aceste propuneri aprobate, companiile de asigurări promit ca în 2016 să nu scumpească polițele RCA cu mai mult de 50%.

Via | StirileProTV