Opel Insignia – Viitor sub soare

Opel Insignia nu vine doar cu un nume nou si un logo restilizat, ci este o cu totul alta masina fata de orice Opel de pana acum. In test: Opel Insignia 2,0 CDTI de 160 CP.

Prin lansarea lui Insignia, Opel si-a dorit o revolutie pentru modelul sau de varf. In interior nu vei gasi niciun element preluat de la un alt model Opel, iar designul exterior nu are nicio legatura cu predecesorul Vectra. Desi Opel a produs masini foarte reusite ca design, Insignia se inscrie fara probleme intre cele mai frumoase Opeluri produse vreodata. Chiar daca este o masina mare ca dimensiuni, iar expresia de „tanc“ este des auzita printre privitorii sai, designul fluid si formele corect proportionate ii confera o eleganta deosebita.

Masina pe care am testat-o avea un motor diesel de 2 litri ce produce 160 CP, cuplat la o cutie manuala cu sase rapoarte. Noul sistem de iluminare AFL cu xenon, ce dispune de noua moduri de lucru, a fost si el disponibil.

In interior am gasit sistemul multimedia DVD 800 NAVI ce dispune de Bluetooth pentru telefonul mobil, navigatie, porturi USB si AUX sau cititor MP3. De asemenea, masina a fost echipata cu suspensia adaptiva controlata electronic FlexRide, ce permite ajustarea tariei amortizoarelor in timp real, si cu sisteme electronice de stabilitate ca TC si ESP.

Dimensiuni de clasa mare
Insignia este o masina mare, cu o masa de 1.500 de kg, iar motorul diesel de 160 CP este alegerea potrivita daca se doresc prestante dinamice corecte pentru o limuzina de clasa medie. Puterea si cuplul oferite sunt suficiente pentru ca masina sa poata fi condusa intr-un mod dinamic, atat in oras, cat si pe drumurile nationale, si permit chiar depasiri rapide.

Motorul trage bine incepand cu 1.700 rpm si urca liniar pana spre 5.000 rpm. Acest lucru ii confera o elasticitate foarte buna. Vitezele de croaziera ridicate sunt atinse si mentinute fara probleme. Daca la viteze mici, prin oras, motorul se aude in habitaclu, situatia se schimba cand se ruleaza extraurban. Acolo, acesta este extrem de silentios si se aude doar in sarcina maxima la accelerari prelungite. Pentru ca pe durata testului am pornit Insignia chiar si la -15 grade, trebuie mentionat ca tehnologia common-rail de ultima generatie isi face simtita prezenta din plin. Sunetul motorului, ascultat din exteriorul masinii, este la fel de rotund si silentios ca si atunci cand motorul este cald.

Ruperea de trecut a insemnat si cu totul alte senzatii la volan. Insignia este o masina foarte „inchegata“, din toate punctele de vedere. Motorul raspunde prompt la orice solicitari, cutia este precisa si bine etajata, trenul de rulare este foarte bine calibrat. Ultimele modele Opel au avut probleme in a transmite eficient puterea la sol, dar acest lucru s-a schimbat la Insignia, la care, chiar si in conditii de aderenta scazuta, plecarile si accelerarile puternice se fac fara probleme prea mari.

Directia este corect asistata, in functie de viteza de deplasare a masinii, informatia trimisa soferului fiind buna, indiferent de stilul de condus sau de situatie. Lucru surprinzator pentru dimensiunile masinii este raza de bracare foarte buna, de 11,2 metri, ceea ce este un plus intr-un trafic aglomerat.

Dimensiuni Opel Insignia 2.0 CDTI

Suspensie controlata electronic
Capitolul „tren de rulare“ este unul important la Insignia, pentru ca masina de test dispunea de sistemul FlexRide. Acesta controleaza electronic si in timp real taria amortizoarelor. Sistemul dispune de trei moduri presetate: Tour, Standard si Sport. In modul Tour, amortizoarele sunt setate pentru a permite o deplasare cat mai confortabila si a absorbi denivelarile cat mai bine. In setarea Sport, amortizoarele devin foarte rigide, asigurand o tinuta de drum mai ferma. Aceasta nu este insa singura schimbare. Modul Sport modifica, pe langa taria amortizoarelor, raspunsul motorului, forta de asistare a directiei (care devine mai ferma), interventia sistemului ESP (care survine mai tarziu) si raspunsul sistemului de iluminare AFL.

Trebuie mentionat ca diferenta intre moduri este sesizabila, iar modificarile influenteaza caracterul masinii si modul in care aceasta este controlata. Cadranele din bord, care in mod normal sunt iluminate cu alb, isi modifica culoarea in rosu in momentul in care modul Sport este activat. In modul Standard suspensia este adaptiva si realizeaza un compromis intre celelalte doua moduri. Insa indiferent de setarea in care se ruleaza, sistemul FlexRide poate modifica in timp real taria amortizoarelor si interventia sistemului ESP pentru a tine masina pe traiectoria impusa de sofer. Un lucru important este ca sistemul TC poate fi dezactivat separat sau impreuna cu sistemul ESP.

Insignia poate rula la viteze ridicate cu o usurinta remarcabila, si asta nu neaparat datorita motorului. Intregul ansamblu mecanic al masinii ofera un control foarte bun, iar Cx-ul de numai 0,26, impreuna cu izolarea fonica foarte buna, confera o liniste ce nu tradeaza vitezele ridicate.

Sistem de iluminare inteligent
Sistemul de iluminare AFL s-a dovedit extrem de util nu numai datorita celor noua moduri distincte de functionare, ci pur si simplu datorita eficientei pe timp de noapte. Zona iluminata este foarte buna, iar farurile nu i-au deranjat pe ceilalti participanti la trafic. Pozitiile cu LED-uri asezate in extremitatile farurilor confera Insigniei, pe timp de noapte, o imagine „de forta“. Modul in care sistemul AFL comuta automat intre faza scurta si faza lunga a functionat neasteptat de bine. Acesta functioneaza doar in afara orasului si in momentul in care nu detecteaza stopuri sau faruri in fata comuta automat pe faza lunga pentru a creste vizibilitatea.

Ca spatiu interior, locurile din fata ofera suficient loc atat pentru un reglaj foarte bun al scaunului soferului, dar si pentru pasager. In spate se sta confortabil, exista loc suficient pentru genunchi, insa persoanele mai inalte de 1,85 m vor avea probleme la spatiul pentru cap. Portbagajul este foarte mare, exista o trapa de acces dinspre bancheta spate si multiple spatii laterale de depozitare.

Motorizarea de 2 litri CDTI va fi, probabil, una dintre cele mai bine vandute versiuni din Romania. Aceasta porneste de la pretul de 20.462 euro (fara TVA) in versiune de putere de 160 CP si echiparea Edition.

Noua centrala de comanda Opel

Pentru ca Insignia este schimbata total de orice alt model Opel, noua centrala de comanda este si ea diferita. In primul moment in care te sui in masina, este destul de greu sa iti dai seama de cum poate fi accesata fiecare functie. Nu este cea mai ergonomica centrala de comanda, dar dupa ce fiecare functie este invatata, totul este destul de logic.
In partea de sus avem comenzile pentru sistemul FlexRide si butonul de pe care se pot dezactiva sistemele TC si ESP. Aceste comenzi sunt usor accesibile. Mai jos sunt comenzile pentru sistemul de navigatie, cel audio si telefon. In cazul sistemului din poza (DVD 800 NAVI), potentiometrul pentru volum este accesat de la rotita de sus, iar cea de jos este folosita pentru comenzile navigatiei si pentru meniurile din care se pot configura diferite functii ale masinii. In partea de jos se continua cu consola pentru climatizare. Aceasta are o configurare a functiilor destul de clasica, iar timpul de obisnuinta este minim. Se acceseaza usor, indiferent de pozitia manetei schimbatorului de viteze.

 

Adaugă un comentariu