(P) 5 criterii în funcție de care să-ți alegi mașina

vezi galeria foto

Alegerea mașinii ideale poate fi un lucru pe cât de frumos, pe atât de complicat. Sunt zeci de mărci, sute de modele, noi sau second hand, manuale sau automate, iar atâtea variante te pot bulversa. Deoarece cumpărarea unui autoturism este o decizie importantă, pe termen lung, este recomandat să ai în vedere câteva aspecte importante înainte de a decide ce vrei cu adevărat. Nu îți pierde entuziasmul și vezi care sunt criteriile de bază ce te pot ajuta să-ți alegi mașina ideală.


1. Prețul

Acesta este unul dintre aspectele cele mai importante atunci când vine vorba de alegerea mașinii potrivite pentru tine. Odată ce ți-ai stabilit un buget maxim pentru această achiziție, lucrurile sunt deja mai simple. Își va fi mai ușor să compari mașinile care au rămas în gama de opțiuni și să le clasifici în topul preferințelor în funcție de restul criteriilor.

2. Dotările

Următorul criteriu important este lista cu dotările pe care vrei să le aibă mașina. Dacă îți petreci mult timp în mașină, în oraș sau în afară, o mașină ce are cutia de viteze automată poate fi mană cerească. Locuiești într-un oraș aglomerat și parcările te fac să îți pui mereu mâna în cap? Atunci senzorii de parcare pe față, pe spate sau pe lateral pot fi de un real ajutor. Mașinile zilelor noastre sunt atât de performante, unele chiar la prețuri accesibile, încât ar fi și păcat să ignori acest aspect, atunci când iei o decizie.


3. Întreținere și costuri

Atunci când alegi o mașină, ideal este să ai în vedere ca plățile pe care le faci pentru aceasta să nu depășească 15% din salariul tău lunar. Asta înseamnă să ai în vedere că o mașină are nevoie de asigurare, benzină, reparații și revizii, fără a mai menționa situațiile neprevăzute. Cât consumă? Cât costă reviziile? Cât costă piesele de schimb, în general? Toate acestea sunt întrebări la care este bine să ai răspunsuri. Degeaba faci un efort financiar pentru a-ți cumpăra o mașină scumpă dacă mai apoi nu ai fonduri pentru a o întreține. De aceea, un calcul atent și realist înainte de a achiziționa o mașină te poate salva de la multe situații neplăcute.


4. Aspect

Aspectul este, desigur, important, însă indicat este să cobori acest criteriu pe lista factorilor care ar putea influența decizia ta. Într-adevăr, este frumos să îți alegi după placul tău culoarea din exterior, din interior, materialul tapițeriei, cum îi arată botul sau cât de lunguiețe sunt farurile. Însă dacă trebuie să faci un compromis, e bine să începi de aici.


5. Nimic nu se compară cu realitatea!

Vorba „planul de acasă nu coincide cu cel din târg’ poate fi aplicată și adaptată și în acest caz. Mergi în showroom să vezi dacă mașina visurilor tale coincide cu mașina realității pe care o trăiești. Programează-te aici pentru un test drive Ford, de exemplu, pentru a observa dacă modul în care merge o mașină sau felul în care stai în scaun sunt pe placul tău. Numai în showroom sau la un test drive îți poți da seama dacă sunt anumite dotări de care te poți lipsi sau dacă sunt anumite aspecte la care nu vrei să renunți.


Priveste in viitor!

Acest lucru este, de asemenea, foarte important atunci când alegi o mașină. Dincolo de buget, culoare sau dotări, personalitatea ta și stilul tău de viață au un cuvânt de spus atunci când îți alegi mașina.

  • Dacă îți dorești să îți mărești familia în viitorul apropiat, ideal ar fi să alegi o mașină în 5 uși, cu cel puțin 5 locuri și un portbagaj mare, de exemplu un SUV.
  • La pol opus, dacă îți mai dorești câțiva ani de plimbari solitare, o mașină sport, micuță, în 3 uși, nu este o idee chiar atât de rea.
  • Dacă îți place să călătorești cu mașina sau dacă împachetezi jumătate de casă atunci când pleci în concediu, atunci vei avea în mod categoric nevoie de o mașină spațioasă.
  • Dacă ai copiii deja mari, fiecare la „mașina’ lui, un sedan sau un hatchback care să îți fie util atât în oraș, cât și în afara lui, este varianta câștigătoare.

Ca urmare, sfatul este să alegi mașina pe care ți-o permiți și care se potrivește stilului tău de viață. Nu te grăbi, analizează atent opțiunile și pune-le în balanță. În mod garantat vei alege astfel ce e mai bun pentru tine.  

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE