Opel Corsa facelift: Maestrul urban

vezi galeria foto

Au trecut exact 20 de ani de la momentul când am dat pentru prima oară talpă. Talpă’ este termenul pe care îl folosesc skateboarderii români atunci când împing placa sub picioare. De atunci, multe s-au schimbat în viața mea, însă lemnul cu patru roți mici mi-a rămas mereu în suflet, dar și în genunchii care se resimt după mii de trick-uri reușite, dar și după mulți ani de căzături.


Mi-era dor de o sesiune de skate, așa că am luat placa și cheia proaspăt restilizatului Opel Corsa pentru a merge în căutarea unor spot-uri’ numai bune de pozat în stil underground.

Asemenea istoriei mele alăturate skateboardingului, și Opel Corsa are multe de zis. În curând se împlinesc 42 de ani de când Opel Corsa A a fost lansată pe piețele din Franța, Italia și Spania, locuri unde mașinile mici (de segment B) reprezentau pe atunci o bună bucată din totalul vânzărilor.

Anul 1998 a reprezentat perioada de vârf pentru micul hatchback, deoarece în acel an, Opel Corsa a fost cea mai vândută mașină din lume. Atunci, autoturismul de segment B s-a vândut în peste 900.000 de exemplare. Evident, aici intră la socoteală toate siglele sub care a fost construit: Vauxhall, Holden, Buick sau Chevrolet.


Ultima iterație a micului hatchbackului din Rüsselsheim, pe nume de cod Corsa F, care utilizează platforma CMP (EMP1), are o construcție mai ușoară cu circa 100 kg față de generația anterioară. Deși a intrat la regim, Corsa F este mai lungă (cu 4 cm) și mai lată (cu 2 cm) față de modelul anterior. În același timp, ampatamentul a crescut cu 3 centimetri, acest lucru fiind cel mai bine observat de către persoanele care stau pe bancheta din spate.

Pentru anul 2024, supermini-ul Opel primește un facelift semnificativ. Atât versiunile cu motoare convenționale, cât și cele cu motoare electrice împrumută grila Opel Vizor, folosită deja la frații mai mari din gamă.


De acum, farurile cu tehnologie matric LED (ce au reprezentat o premieră în acest segment) nu numai că beneficiază de un design nou cu o semnătură luminoasă schimbată, dar au fost îmbunătățite din punct de vedere tehnic prin încorporarea a 14 elemente LED controlabile individual (cu 6 în plus față de versiunea nonfacelift.


La partea din spate, observăm acum scris numele mașinii cu litere proeminente. În funcție de echipare, siglele de pe mașină pot fi finisate în negru sau argintiu satinat. Odată cu faceliftul, Opel Corsa dispune de o nouă nuanță la exterior numită Gri Grafik, nuanță pe care o vedem și la exemplarul din fotografiile noastre alături de un plafon de culoare neagră.

Deși nu pare la prima vedere, și interiorul a primit ceva modificări substanțiale. Acum există un nou sistem de infotainment afișat pe un ecran cu diagonala de 10 inchi. Creierul’ din spatele sistemului este acum mai puternic, fiind ajutat de un procesor din seria nouă Snapdragon. De asemenea, modelul facelift oferă conexiune fără fir pentru aplicațiile Android Auto și Apple CarPlay.


Alte modificări aduse interiorului includ o zonă reproiectată pentru consola centrală, în speță schimbătorul transmisiei automate, acesta devenind mai minimalist, existența conexiunilor USB-C și a unui volan ușor modificat, dar și a unei tapițerii noi din stofă (BANDA White), care se simte foarte bine la atingere.

În cazul de față, exemplarul nostru era dotat cu un motor PureTech100 de 1,2 litri cu trei cilindri, fiind cuplat la o transmisie automată cu opt rapoarte. Mai departe în gamă, odată cu faceliftul, Corsa a primit un nou propulsor de 1.2 litri cu tehnologie mild hybrid în variante cu 100 sau 136 de cai-putere. Mai interesantă de atât este noua transmisie automată cu dublu ambreiaj și șase trepte dezvoltată special pentru variantele mild hybrid.


Și versiunea electrică dispune de îmbunătățiri masive, fiind de acum disponibilă și într-o versiune mai puternică (și în același timp mai eficientă). Modelul renunță la denumirea Corsa-e în fața lui Corsa Electric și poate dispune acum de până la 156 de cai-putere. În variantă de top, versiunea electrică dispune de o autonomie WLTP de 402 kilometri. Totuși, pentru cei care nu au nevoie de puterea suplimentară, Opel oferă în continuare și motorul clasic’ cu 136 CP. În cazul acestuia, autonomia maximă ajunge la 357 de kilometri.

Revenind la mașina noastră, urbaniștii cu copii vor fi încântați să afle că dispune de sistem ISOFIX chiar și pentru scaunul din dreapta față.

De-a lungul plimbărilor urbane am apreciat performanțele lăudabile ale sistemului audio, mai ales când luăm în considerare faptul că nu este branduit de un producător premium.

Chiar dacă vorbim despre o motorizare cu doar 100 CP, masa redusă a mașinii, de doar 1.128 de kilograme, face ca propulsorul de 1,2 litri să se simtă viguros, mai ales la viteze de trafic urban, mașina strecurându-se cu rapiditate prin spațiile strâmte. Deși este acum ceva mai prietenoasă, transmisia cu opt trepte încă afișează un comportament atipic la momentul plecării de pe loc sau la încetiniri.

Totuși, aceste mici neajunsuri pot fi rezolvate parțial în modul Sport, unde direcția se întărește semnificativ, iar transmisia oferă un răspuns mai prompt. De asemenea, modul Sport face casă bună și cu suspensia ușor dură, dar care răsplătește șoferii care își doresc o explorare ceva mai rapidă a orașului.

În România, versiunea facelift a lui Opel Corsa pornește de la 17.210 euro (TVA inclusă) și dispune de o selecție impresionantă de dotări încă din echiparea de bază. Iar dacă vă doriți un exemplar cu toate căsuțele bifate în configurator, inclusiv transmisia automată, veți avea de achitat undeva la 23.000 de euro. Preț care poate fi scăzut substanțial în momentul introducerii ofertelor. Fiți cu ochii în patru!

 

Prima impresie

Corsa se conduce minunat și ne aduce aminte de timpurile când segmentul supermini era la putere. Interiorul oferă un spațiu adecvat chiar și pentru patru pasageri adulți. Singurul neajuns este dat de transmisia cu opt trepte, care afișează ceva personalitate la momentul plecărilor de pe loc.

 

Date tehnice

Motor L3, turbo, benzină – Putere 100 CP/5500 rpm – Cuplu maxim 205 Nm/1750 rpm – Viteză maximă 192 km/h – L/l/h 4061/1765/1435 mm – Ampatament 2538 mm – Masă proprie 1.128 kg – Portbagaj 309 l  Consum WLTP 5,4-5,5 l/100 km – Preț de la 17.210 euro cu TVA inclusă

 

Verdict

Versiunea restilizată a lui Opel Corsa se integrează cu succes în peisajul urban. Formatul compact este ajutat de spiritul fâșneț, iar formele sale moderne (Opel Vizor) sunt ușor de recunoscut în traficul dintr-o metropolă aglomerată. De asemenea, Corsa esta compatibilă cu stilul de viață al persoanelor care apreciază cultura și muzica underground, prin prisma noului sistem multimedia.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE