Surpriză stilată: pickup-ul Renault Niagara – prima lansare din cadrul cuprinzătoarei ofensive noneuropene FutuReady

vezi galeria foto

Până acum, în America Latină, modelele pick-up propuse de Renault aveau la bază seria Duster. Situația se schimbă odată cu apariția seriei Renault Niagara, care se bazează pe platforma tehnică RGMP (Renault Group Modular Platform). Lungimea mașinii atinge 4942 m – deci, clar, Niagara nu mai e un Duster cu benă (cazul fostului Renault Oroch)!


Alături de Kardian și Boreal, Renault Niagara face parte din noua gama de modele Renault adresată piețelor din afara Europei, îndeosebi din America Latină. Strategia respectivă are ca obiect dezvoltarea unor vehicule care încorporează noul ADN și tehnologiile brandului în doze optimizate pentru cotextul economic emergent.

Renault Niagara aduce un suflu nou în segmentul pick-up, fiind conceput pentru a atrage un spectru mai larg de clienți care caută un vehicul polivalent, capabil să acopere nu doar uzul profesional zilnic, ci și activități de agrement sau de afaceri. Chiar dacă nu are dimensiunile standard pentru clasa respectivă (cap toate modelele pick-up consacrate au lungimi de peste 5,0 m), Renault Niagara se prezintă competitiv pe latura practică și, mai ales, pe cele ale confortului și dotărilor avansate.


Renault Niagara are o lungime de 4,94 m (4,91 m pentru versiunea 4×2) și o înălțime de 1,72 m, cu contururi generoase care îi evidențiază ambițiile de polivalență. La rândul lor, jantele de 17 sau 18 inch – în funcție de versiune – subliniază că avem de-a face cu un vehicul care nu are ezitări în a-și etala calitățile.

Cockpit-ul digital, finisarea stilată și posibilitățile de modulare a interiorului se vor face, fără îndoială, apreciate. Gama extinsă de funcții de asistare a coducerii și siguranță activă corespund unei dotări de SUV compact tipic familial.


În privința motorizărilor, Renault Niagara dispune de un propulsor turbo cu injecție directă (GDi) de 1,3 litri, compatibil cu benzină și Flex Fuel, în funcție de piață. Dezvoltat pentru a răspunde condițiilor Americii Latine, motorul oferă 115 kW (156 CP) în versiunea 4×2 și 120 kW (160 CP) în versiunea 4×4, cuplul său maxim ajungând la 270 Nm.

La nivelul transmisiei. întâlnim fie cutii manuale cu șase trepte, fie cutii automate cu dublu ambreiaj și șase trepte – acestea din urmă combinând schimbări rapide ale treptelor de viteză cu o eficiență reală a consumului de combustibil. Echipată cu un selector electronic de viteze (e-shifter), cutia automată Efficiency Dual Clutch (EDC) contribuie la o experiență de condus mai comodă și mai rafinată.


Dincolode toate, s-a dorit ca Renault Niagara să lase utilizatorilor o impresie mai apropiată de aceea tipică SUV-urilor compacte decât una corespunzătoare spiritului utilitar de la pickup-uri.


CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE