Ferrari SC40, unicatul care nu duce mai departe viziunea Ferrari, dar dezvoltă teme notorii din trecut în manieră diferită

vezi galeria foto

Proaspăt prezentat, unicatul Ferrari SC40 are acel „ceva’ care pune confuzie în percepția cunoscătorilor. Parcă ai mai văzut undeva unele dintre detaliile sale de design, însă aspectul său nu corespunde actualelor abordări stilistice de la Ferrari, chiar și denumirea are un factor familiar deși nu a mai fost folosită – totul, de parcă Ferrari SC40 ar reprezenta o linie evolutivă a mărcii dintr-un altervers (univers alternativ).


De fapt, cu ce avem de-a face? Cu materializarea solicitării unui client doritor de exclusivitate și care, în plus, știa bine ce vrea. Acesta s-a adresat deaprtamentului Progetti Speciali de la Ferrari și a dat primele orientări pentru caietul de sarcini al mașinii. Designul a fost elaborat în concordanță cu aceste orientări în cadrul Centro Stile Ferrari.

Ferrari SC40 preia partea tehnică a modelelor de serie Ferrari 296 GTB (așadar, motorizarea are configurație V6), succesoare spirituale ale venerabilelor coupe-uri lightweight Dino 246 GTB de la începutul anilor 70. Acum, să dău un răspuns pentru fireasca întrebare: de unde denumirea de SC40? SC nu ne-am lămurit de unde vine (ar putea fi de la Sports Coupe), dar numărul 40 evocă afinitatea turbo cu ilustrul Ferrari F40 din 1987.


În aceste condiții, resursele de putere ale lui Ferrari SC40 ajung la 830 CP – la acest nivel este cotat sistemul său hibrid de propulsie. Din aceștia, 653 CP sunt furnizați de motorul termic V6 Twin Turbo, restul contribuției venind de la un motor electric de 163 CP.

Prețul acestui Ferrari cu o uimitoare înfățișare între clasic și stil de avangardă nu a fost dat publicității. Suntem curioși, care ar fi procedura dacă, după ce mașina a fost văzută, se mai trezește cineva să zică „vreau și eu!’? Să privim partea bună a lucrurilor: ca și cetățeni români din spectrul (cel mult) mediu al societății actuale, suntem feriți de departe de un asemenea stress.



CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE