Nissan introduce o nouă evoluție a sistemului său hibrid e-Power pe Qashqai, marcând a doua etapă a facelift-ului aplicat generației lansate în 2021. Dacă modificările estetice și cele digitale au fost implementate în 2024, actualizarea din acest an vizează exclusiv partea mecanică, aducând un ansamblu propulsor reproiectat în profunzime.
Qashqai e-Power continuă să folosească o arhitectură hibridă ceva mai atipică, în care roțile sunt propulsate exclusiv de un motor electric. Motorul termic, reprezentat de un nou propulsor de 1,5 litri cu trei cilindri, nu antrenează direct puntea din față, ci funcționează doar ca generator pentru acumulatorul de 2,1 kWh. Configurația este gândită să imite cât mai fidel caracterul unui vehicul electric, fără necesitatea încărcării la priză.
Pentru cea de-a treia generație a sistemului, Nissan a dezvoltat un ansamblu compact, ce integrează motorul electric de tracțiune, generatorul și invertorul într-o singură unitate. Potrivit producătorului, această soluție îmbunătățește eficiența energetică și reduce zgomotele și vibrațiile.
Noul motor termic integrează tehnologia de combustie STARC, menită să sporească eficiența termică până la 42%. Un turbocompresor mai mare permite funcționarea la turații reduse pe autostradă, contribuind la un nivel superior de rafinament.
În urma acestor optimizări, consumul mediu WLTP scade până la 4,5 l/100 km, față de cei 5,1-5,3 l/100 km ai motorizării anterioare, iar emisiile de CO₂ scad până la 102 g/km. Teoretic, autonomia totală a mașinii cu un plin de 55 de litri este de 1200 de kilometri. De asemenea, nivelul de zgomot în habitaclu se diminuează cu 5,6 decibeli.
Puterea sistemului variază în funcție de modul de rulare. Sunt oferiți 188 CP în modul Normal (asemenea versiunii anterioare) și 203 CP în modul Sport, valorile de cuplu crescând de la 311 la 330 Nm. Timpul 0–100 km/h se reduce ușor, de la 7,9 la 7,6 secunde.
Față de vechea versiune e-Power, noul model evidențiază o rafinare acustică mai bună, în special la vitezele de croazieră, unde motorul termic se manifestă ceva mai discret. În regim urban, percepția diferențelor este minimă, ambele versiuni fiind propulsate majoritar de motorul electric.
Modul e-Pedal, ce sporește recuperarea de energie, facilitează condusul economic în oraș, deși nu permite oprirea completă fără intervenția frânei. După perioade lungi în spatele volanului, senzația de apăsare a pedalei de frână poate părea mai puțin naturală atunci când sistemul este activ.
Pentru 2025, Nissan actualizează și pachetul de asistență la condus ProPilot, care integrează un nou sistem predictiv de ajustare automată a vitezei. Configurarea individuală a funcțiilor ADAS este posibilă printr-un profil personalizat, în condițiile în care dezactivarea fiecărei funcții separat rămâne un process destul de laborious, accesat prin intermediul meniului din instrumentar.
Faceliftul vizual din 2024 a introdus o grilă frontală redesenată, faruri noi și modificări aerodinamice, în timp ce habitaclul a beneficiat de îmbunătățiri de materiale pe versiunile superioare. Sistemul multimedia NissanConnect, cu ecran de 12,3 inci, include acum servicii Google integrate și conectivitate wireless cu telefonul mobil.
Layoutul interior păstrează numeroase comenzi fizice pentru climatizare și funcțiile principale, o abordare mai tradițională decât cea adoptată de competitorii din segment. Spațiul interior rămâne potrivit pentru utilizarea familială, iar portbagajul are un volum ce variază între 455 și 1440 de litri.
Nissan a urmărit creșterea confortului la rulare. Suspensia absoarbe bine denivelările mari, iar controlul caroseriei în viraje rămâne la cote ridicate pentru acest segment. Modelele cu jante de 20 de inci, precum versiunile N-Design și Tekna Plus pot transmite mai multe vibrații secundare. Direcția nu prezintă un feedback foarte accentuat, însă acest lucru se corectează în momentul selectării modului Sport. Sistemul ESC intervine eficient și discret, iar nivelul de aderență este ajutat categoric de anvelopele Michelin Primacy montate din fabrică.
Noul Qashqai e-Power este oferit la o diferență nesemnificativă de preț față de versiunea precedentă, începând de la 40.150 de euro pentru echiparea Acenta, fiind poziționat cu 6.050 de euro mai sus decât versiunea mild hybrid cu transmisie automata.
Prima impresie
Ultima iterație a motorizării e-Power îl aduce pe Qashqai la noi standarde în ceea ce privește rafinamentul. Consumul este și el sesizabil redus, însă jantele de 20 de inchi îi pun în continuare piedici confortului absolut.
Date tehnice
Motor L3, turbo (generator) + motor electric – Cilindree 1477 cmc – Putere sistem 203 CP – Cuplu max. 330 Nm – Transmisie tracțiune față/transmisie automată – L/l/h 4425/1835/1625 mm – Masă proprie 1660 kg – Portbagaj 455-1440 l – Capacitate acumulator 2,1 kWh – 0–100 km/h 7,6 s – Viteză max. 170 km/h – Consum WLTP 4,5 l/100 km – Emisii CO2 WLTP 102 g/km – Preț de la 40.150 de euro cu TVA inclusă
Verdict
Qashqai rămâne un model central în segmentul crossoverelor compacte, oferind un compromis echilibrat între dimensiuni, practicabilitate și cost de utilizare. Cu noua generație a sistemului e-Power, Nissan îmbunătățește rafinamentul și eficiența, consolidând atractivitatea unei soluții hibride atipice într-un context de piață în care cererea pentru astfel de tehnologii este în creștere.